fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Două persoane decedate la Spitalul din Târgu Cărbunești

Două persoane decedate la Spitalul din Târgu Cărbunești


Două persoane aflate în stare foarte gravă, internate pe secţia ATI a Spitalului din Târgu Cărbuneşti, au decedat vineri dimineaţa, urmând să se stabilească dacă decesele au legătură cu defecţiunea apărută la staţia de oxigen a unităţii medicale, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.

El a adăugat că reprezentanţii spitalului au transmis că pacienţii internaţi nu au rămas niciun moment fără oxigen.

„Avem două persoane decedate. Vorbim despre două persoane în stare foarte gravă internate pe secţia ATI. Din informaţiile transmise de către reprezentanţii spitalului, pacienţii nu au rămas niciun moment fără oxigen. O să se stabilească, cu siguranţă, ulterior dacă decesele au legătură cu defecţiunea", a spus Florin Chisim.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au anunţat că au început demersurile de suplimentare a paturilor de pe secţiile ATI din toate cele trei clădiri ale unităţii cu 14 locuri pentru a-i putea primi pe pacienţii aflaţi la Cărbuneşti. De asemenea, a fost suplimentat şi personalul medical.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30