fbpx
Print this page
Arafat: Putem spune că acum avem și locuri libere la Terapie Intensivă

Arafat: Putem spune că acum avem și locuri libere la Terapie Intensivă


Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat vineri că situaţia privind pandemia de COVID-19 este mai bună decât în urmă cu o săptămână şi că există locuri la terapie intensivă.

„La acest moment, situaţia e ceva mai bine decât prezentarea de săptămâna trecută, cel puţin acum putem spune că există şi un număr de locuri libere de terapie intensivă în ţară, motiv pentru care transferuri în alte ţări acum începem să vedem dacă mai este necesar, dar urmărim cu atenţie situaţia asta şi, dacă va fi necesar, vom realiza şi alte transferuri", a spus Arafat în cadrul unei conferinţe de presă.

El a subliniat că impactul pandemiei asupra persoanelor vaccinate este unul redus, în timp ce persoanele nevaccinate sunt cele mai expuse.

„Aş vrea să parafrazez ce a zis unul dintre responsabilii cu sistemul sanitar din Germania, că la acest moment începe să se transforme în pandemia nevaccinaţilor, având în vedere că impactul pe persoanele vaccinate este mic, cu excepţia unui moment pe care nimeni nu vrea să-l vadă, şi anume să apară o variantă care să nu mai răspundă la vaccinurile care au fost administrate", a arătat Arafat.

Şeful DSU adăugat că, din punctul său de vedere, un val 5 al pandemiei este posibil şi cu cât va fi o rată de vaccinare mai mică, cu atât poate să aibă un impact similar cu cel prin care tocmai a trecut ţara noastră.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare