fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Suspiciuni de Omicron în România: un rugbist și alte două persoane sosite din Africa de Sud, confirmate cu SARS-CoV-2

Suspiciuni de Omicron în România: un rugbist și alte două persoane sosite din Africa de Sud, confirmate cu SARS-CoV-2


Un jucător din cadrul echipei de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare, care s-a întors din Africa de Sud, a fost testat pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Alte două persoane au fost, de asemenea, confirmate cu această infecție, transmite Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă, a declarat că proba RT-PCR a fost recoltată de la sportiv marţi seară la Aeroportul Internaţional Maramureş, rezultatul fiind pozitiv.

„Jucătorul este internat în spital. Nu are probleme de sănătate, dar este ţinut sub observaţie şi beneficiază de tratament medical. Având în vedere istoricul de călătorie în Africa de Sud, se va recolta o nouă probă care va fi trimisă pentru secvenţiere la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, Bucureşti”, a spus Dan Bucă.

Potrivit acestuia, jucătorul de rugby este vaccinat.

Echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare a ajuns în noaptea de marţi spre miercuri pe Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM), transportul fiind asigurat cu o aeronavă ATR a companiei Tarom.

„Echipa de rugby a fost transportată de la aeroport cu microbuze ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gheorghe Pop de Băseşti, însoţite de echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei, la locaţia de carantinare. După opt zile vor fi efectuate teste RT-PCR, iar dacă rezultatul probelor este negativ, în a zecea zi, cele 29 de persoane pot ieşi din carantina instituţionalizată. Măsurile de ordine publică la locaţia de carantinare instituţionalizată vor fi asigurate de către Direcţia Poliţia Locală Baia Mare, cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Pintea Viteazul Maramureş şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş”, a spus subprefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder.

Pe lângă sportivul testat pozitiv cu SARS-CoV-2, alte două persoane repatriate din Africa de Sud sunt infectate.

Potrivit Ministerului Sănătății, celor două persoane le-au fost recoltate probe pe aeroportul Otopeni, iar în aceste cazuri au fost efectuate anchetele epidemiologice în vederea stabilirii contacţilor direcţi.

Noi probe prelevate de la cele două persoane vor fi trimise la Institutul „Cantacuzino" pentru secvenţiere.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top