fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Facerea de bine... Un bărbat din Bacău a fost înjunghiat de un om al străzii pe care l-a primit în casa sa

Facerea de bine... Un bărbat din Bacău a fost înjunghiat de un om al străzii pe care l-a primit în casa sa


Un bărbat de 58 de ani din județul Bacău a plătit scump milostenia pe care i-a arătat-o unui om al străzii. Acum este în stare gravă la spital, după ce străinul l-a înjunghiat în somn, în propria casă. Gazda îi oferise mâncare și adăpost peste noapte, dar, nu se știe de ce, suspectul a reacționat violent. Apoi, în încercarea de a scăpa cu fuga, a sărit într-o fântană și s-a accidentat. Și omul străzii este acum în grija medicilor, tot în stare gravă.

Bărbatul de 58 de ani a mers la biserică şi, după slujbă, un om de pe stradă i s-a plâns că este flămând şi că nu are unde să doarmă. Milos, bărbatul l-a invitat la el acasă, unde i-a dat să mănânce şi l-a lăsat să se incălzească. După ce proprietarul a adormit, musafirul l-a atacat cu un cuţit, în pat. L-a lovit de şapte ori. Victima a avut puterea să ceară ajutor soției sale și ginerelui, care erau în altă parte a casei. Femeia a sunat la 112 și soțul sau a fost operat de urgență, la spital.

„Persoana care a fost înjunghiată a fost în sală aproape toată noaptea și spre dimineață a fost dus pe ATI unde este intubat”, a declarat un reprezentant al Spitalului Județean Bacău.

Suspectul a fugit din casă, urmărit de rudele victimei. După câteva sute de metri a vrut să se ascundă într-o fântână. Nu știa că aceasta avea 20 de metri adâncime. Așa că s-a rănit grav, după ce a sărit înăuntru.

„Colegii mei au găsit un bărbat căzut într-o fântână cu adâncimea de aproximativ 20 de metri și diametrul de un metru. Imediat s-a procedat pentru extragerea acestuia cu ajutorul echipamentului de alpinism”, a transmis un reprezentant al ISU Bacău.

Bărbatul de 37 de ani are un traumatism puternic la coloana vertebrală și ar putea rămîne paralizat, spun medicii.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de tentativă de omor, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 5 la 10 ani”, a declarat un procuror criminalist.

Anchetatorii asteaptă acum ca medicii să le permită să îl audieze pe suspect, pentru a lămuri întâmplarea violentă și ce l-a făcut să reacționeze în acest fel.

 

Sursa: Știrile Pro TV


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac