fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Un nou pavilion la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași: „Acest proiect va schimba total imaginea spitalului”

Un nou pavilion la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași: „Acest proiect va schimba total imaginea spitalului”


Un nou pavilion va fi ridicat în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva" din Iaşi. Acesta va purta denumirea de Pavilionul 8 şi va fi compus din două tronsoane - A şi B, transmite Agerpres.  Valoarea proiectului se ridică la 40 milioane de euro iar finalizarea sa este preconizată peste trei ani.

„Tronsonul A, cel mai impunător, va fi format din subsol, demisol, parter, 3 etaje şi va fi conectat cu tronsonul B destinat pacienţilor HIV/SIDA”, precizează joi dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Potrivit acestuia, în cadrul tronsonului A se vor regăsi două bazine de apă (rezerva strategică a spitalului şi cel folosit în caz de incendiu), centrala termică, spălătorie, laboratoare ultraperformante de radiologie şi analize medicale.

Parterul va fi dominat de un compartiment primire urgenţe, etajul 1 fiind reprezentat de cea mai nouă şi performantă terapie intensivă din regiunea Moldovei, compusă din 20 de paturi, mai spune managerul spitalului.

„Pacienţii vor beneficia de îngrijire de specialitate în cadrul unor rezerve individuale cu circuite epidemiologice riguros trasate, filtru pentru echiparea-dezechiparea personalului medical la admisia şi ieşirea din rezervele pacienţilor şi care se va face pe căi de admisie separate (fiecare rezervă va avea uşă de admisie şi ieşire dotată cu filtru). Materialele infecţioase vor fi debarasate, direct, din spaţiul de îngrijire a pacienţilor, printr-un sistem de tuburi, în zona subsolului. Vor exista zone special amenajate destinate aparţinătorilor, personalului medical şi recuperării post-terapie”, a arătat dr. Florin Roşu.

Etajele 2 şi 3 vor fi destinate pacienţilor cu patologie infecto-contagioasă.

Tronsonul B, de capacitate mai mică, va fi destinat pacienţilor HIV/SIDA.

Potrivit medicului, întreg pavilionul va fi independent din punct de vedere al utilităţilor în relaţie cu spitalul.

„Acest proiect va schimba total imaginea spitalului, îmbunătăţind major capacitatea de îngrijire a pacienţilor, ridicându-o la nivel european din toate punctele de vedere”, declară managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Proiectul a fost introdus în finanţare pe bugetul 2022 prin Compania Naţională de Investiţii, menţionează sursa citată.

Consiliul Judeţean Iaşi a alcătuit un top 3 investiţii: Pavilionul 8 al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, Sala Polivalentă „Regina Maria” din zona Moara de Vânt şi finalizarea lucrărilor din cadrul parcului industrial Leţcani.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac