fbpx
 
Un contrabandist a primit o amendă mult mai mare decât valoarea țigărilor ascunse în mașina cu care le transporta

Un contrabandist a primit o amendă mult mai mare decât valoarea țigărilor ascunse în mașina cu care le transporta


Echipa comună de control din vama Stânca a descoperit, într-un autoturism condus de un cetățean roman, peste 5.600 de ţigarete, pe care bărbatul intenționa să le introducă ilegal în România.

„În data de 03 august a.c., în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român în vârstă de 57 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România. Cetăţeanul în cauză a declarat că deţine două pachete de ţigări.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit ascunsă şi nedeclarată cantitatea de 5660 de ţigarete (283 pachete) de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi Duty Free, fără documente de provenienţă. Ţigările erau ascunse în aripa laterală dreapta, în partea din spate a autoturismului”, arată reprezentanții Poliției de Frontieră.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 1.415 lei, persoana fiind sancționată de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: