fbpx
 
Anchetă la spitalul din Brăila. Paznic filmat când leagă de pat un pacient (VIDEO)

Anchetă la spitalul din Brăila. Paznic filmat când leagă de pat un pacient (VIDEO)


Un paznic de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila a fost filmat în timp ce leagă de pat un pacient, iar o infirmieră afirmă că acesta ar trebui să fie „la nebuni”. Conducerea unităţii medicale a deschis o anchetă internă, iar Poliţia dosar penal pentru cercetare abuzivă.

Poliţia Municipiului Brăila anunţă, miercuri, că s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal în urma imaginilor apărute în mediul online care prezintă un paznic al UPU Brăila în timp ce leagă un bărbat de un pat şi o infirmieră care spune că bărbatul ar fi trebuit dus ”la nebuni”.

„La data de 28 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă de către angajaţi ai unui spital din municipiu. Verificările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi a situaţiei de fapt”, anunţă IPJ Brăila.

Imagini filmate, duminică seară, la Unitatea de Primiri Urgenţe din Brăila au fost publicate pe o reţea de socializare şi arată cum un paznic al UPU leagă mâinile unui pacient de un pat mobil, în timp ce o infirmieră spune că bărbatul ar fi trebuit dus ”la nebuni” pentru că Unitatea de Primiri Urgenţe nu este Psihiatrie. De asemenea, femeia afirmă că ”are copii acasă” şi nu trebuie ca pacienţii să o ”bage în pământ”.

Managerul SCJU Brăila, Didi Crintea a declarant, pentru www.debrăila.ro, că a transmis filmuleţul medicului şef al UPU Brăila şi a cerut o anchetă.

„Voi cere anchetă fără doar şi poate. O să discut cu medicul-şef UPU şi o să cer anchetă. E personal UPU, anchetă o face UPU, nu Spitalul Judeţean. E regretabil aşa ceva şi de neacceptat”, a spus managerul Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă din Brăila.

 

Sursa: News.ro


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: