fbpx
 
Un copil de trei ani din Botoșani a căzut în oala de borș. A ajuns la Iași cu arsuri de gradul III

Un copil de trei ani din Botoșani a căzut în oala de borș. A ajuns la Iași cu arsuri de gradul III


Momente dramatice într-o familie din Botoșani. Un copil de trei ani și fratele lui mai mic au suferit arsuri foarte grave, din cauza unei oale cu borș fierbinte, pusă pe jos, fără capac.  

Cei mici au ajuns la spital, iar unul dintre ei a fost transferat de urgență la Iași.

Băiețelul de trei ani se află în îngrijirea medicilor de chirurgie plastică de la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași. El este internat în stare stabilă, spun doctorii, dar cu arsuri de gradele I, II și III, pe 30% din suprafața corporală, ceea ce necesită mai multe zile de îngrijire și tratament. Seara trecută, copilul a căzut în oala cu borș fierbinte.

Mama a povestit jurnaliștilor din presa locală că cei doi copii se jucau în casă, sub supravegherea unei mătuși, când s-a întâmplat accidentul.

Copilul de doi ani a fost doar stropit cu lichidul fierbinte și a fost și el transportat la spitalul din Dorohoi pentru îngrijiri medicale. Cazul este considerat de asistența socială drept un accident nefericit și nu este anchetat până la acest moment.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31