Minciuna are picioare scurte: Iașul, fără sală polivalentă

Minciuna are picioare scurte: Iașul, fără sală polivalentă


Guvernul a infirmat că ar avea în plan construirea la Iași a unei săli polivalente pentru acest an. Luna trecută, primarul Mihai Chirica afirma că Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) are în vedere începerea construcţiei a două astfel de săli, una la Iaşi şi cealaltă la Braşov. Într-un răspuns oficial al MTS, se arată că nu există fonduri alocate în 2017 pentru astfel de proiecte. Mai mult, MTS a precizat că nici amplasamentele nu au fost stabilite.

 

„În conformitate cu Programul de Guvernare este prevăzută construcţia a două Săli Polivalente, de 10.000-15.000 locuri, până în 2020. În acest sens, în acest an, în urma consultărilor care vor avea loc în cadrul Consiliului Naţional al Mişcării Sportive din România, a necesităţilor de dezvoltare şi a priorităţilor Companiei Naţionale de Investiţii vom identifica locaţiile acestora şi vom demara procedurile de construcţie“, se arată în răspunsul MTS, semnat de ministrul Marius Duncă, la o interpelare adresată de deputatul PNL de Iaşi Costel Alexe.

 

Cu toate că oficialul guvernamental a afirmat că în acest an vor „demara procedurile de construcţie“, în finalul adresei a precizat că în bugetul pe 2017 al MTS nu există alocări bugetare pentru realizarea celor două săli. „Proiectele sunt în stadiul de idee, fiind necesare mai întâi decizii care nu implică alocări bugetare“, a adăugat ministrul.

 

 

Oficialul a mai spus că realizarea celor două săli este „o prioritate“ pentru MTS în vederea organizării a cât mai multor competiţii internaţionale şi pentru a avea infrastructura sportivă necesară „dezvoltării armonioase a sportului de performanţă şi a sportului de masă“. „Aceste obiective de investiţii se pot realiza doar prin colaborare între Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Compania Naţională de Investiţii, cu sprijinul unităţilor administrative locale implicate“, a menţionat ministrul.

 

Primarul Mihai Chirica, în cadrul unei conferinţe de presă în care a abordat şi problema alocărilor pentru Iaşi de la bugetul de stat, a susţinut că propunerile MTS pentru amplasarea celor două săli sunt Iaşi şi Braşov, amintește ziaruldeiasi.ro


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top