„Termenul până la care construcţiile şi amenajările pot funcţiona fără autorizaţie de securitate la incendiu este de 30 iunie 2017. Acest termen se aplică tuturor construcţiilor şi amenajărilor pentru care, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea 307/2006, trebuie obţinută autorizaţia de securitate la incendiu, indiferent de momentul punerii în funcţiune a acestora“, se precizează în răspunsul MAI, adresa fiind publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor.
La solicitarea deputatului Alexe, MAI prezintă şi o situaţie cu 16 localuri şi cluburi, cu o capacitate de peste 100 de persoane, care funcţionează fără a avea autorizaţie de securitate la incendiu valabilă.
Printre acestea se numără Club Times, Club Skin, Club Bila 8, Club Canabis, Bar The Legend, Master Pub şi localuri care sunt administrate de firme precum Unica SRL (Tudor Vladimirescu), Centru de evenimente Agora (şoseaua Nicolina), Rita şi Andreea SRL (bd. Alexandru cel Bun nr. 16), Cristis Store SRL (strada Lascăr Catargi nr. 12), Euro Market Junior SRL (Aleea Mihail Sadoveanu nr. 54), Complex Onyx SRL (şoseaua Bucium), Usrom House Ltd SRL (strada Moara de Vânt nr. 31-33), Sera Less Inc SRL (strada Elena Doamna nr. 50), Poieni Iaşi SRL (zona de agrement Ciric) şi Admiral Company SRL (bd. Carol I nr. 48).
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)