fbpx
 
Lungul drum spre lumea cealaltă al morţilor nimănui

Lungul drum spre lumea cealaltă al morţilor nimănui


Şi-au abandonat ruda la IML, iar când au aflat că avea pământ, neamurile au venit să-l caute şi să-l jelească. „Criza suprapopulării” cu cadavre a Institutului de Medicină Legală Iaşi a trecut, dar situaţia nu s-a rezolvat pe deplin. Marea problemă rămâne durata pe care o presupun eforturile de identificare. Implicarea Mitropoliei a dus la scăderea cu mai mult de jumătate a corpurilor care zăceau cu lunile sau anii aici, o treabă pe care trebuia să o facă Primăria.

 

Zilnic, la Institutul de Medicină Legală (IML) Iaşi sunt aduse cadavre pentru efectuarea autopsiei. În unele cazuri, de respectivele persoane nu se mai interesează nimeni. Sunt aşa numiţii „morţi ai nimănui“ sau morţii fără aparţinător.

 

Procedură greoaie

Numărul acestor morţi, care nu sunt revendicaţi de familie sau de rude, s-a diminuat faţă de anii anteriori, ajungând la aproximativ 25 într-un an faţă de 60-70 cât au fost până în urmă cu cinci ani. Chiar şi aşa, numărul acestora este destul de mare din cauza procedurilor destul de greoaie. „În cazul morţilor neidentificaţi, după zece zile, conform legii, noi trimitem adrese către secţiile de poliţie unde au fost găsiţi şi care au trimis ordonanţele de efectuare a necropsiei la noi. Identificarea persoanei durează foarte mult pentru că Poliţia nu răspunde foarte repede şi nu pentru că nu vor, ci pentru că durează foarte mult până sunt identificaţi. Printre decedaţi nu sunt doar oameni ai străzii, ci şi persoane care au fost victimele unor accidente şi pe care nu-i mai caută nimeni“, spune directorul IML Iaşi, doctor Diana Bulgaru.

 

Mort de un an de zile

Durata de identificare a cadavrelor depinde de la un caz la altul. Şefa IML Iaşi susţine că, în medie, procedurile de identificare durează aproximativ o lună. „În Iaşi sunt multe spitale de unde ni se aduc zeci de morţi. În anii trecuţi, era o mare problemă şi trupurile neînsufleţite rămâneau mult timp la noi. Cred că am locuri de veci cumpărate de mine, personal, în aproape toate cimitirele din Iaşi. De Paşti sau de Crăciun, puneam noi, angajaţii IML, bani şi înmormântam aceste persoane. Acum nu mai trebuie să facem asta“, menţionează Bulgaru.

Acum, la IML Iaşi, în frigiderul institutului este o persoană decedată de mai bine de un an de zile. „Avem o persoană decedată pentru care am trimis până acum 12 adrese către poliţie să-l identifice. A trecut mai bine de un an de când a fost adus la noi. De-abia acum, am înţeles, că s-a stabilit că nu are aparţinător şi urmează să fie înmormântat“, afirmă Cristian Popa, autopsier la IML Iaşi.

 Sfârşit trist, prins într-un lanţ birocratic 

 

Ar trebui îngropaţi de Primărie

Potrivit Hotărârii de Consiliu Local nr. 40/2013, Primăria Iaşi, prin intermediul SC Servicii Publice SA, ar trebui să se ocupe de înhumarea acestor cadavre. „Primăria ar trebui să aibă un buget alocat pentru aceste cazuri sociale, cu morţi necunoscuţi sau familii cu situaţii materiale precare, care nu-şi permit să-i îngroape. La noi, însă, Primăria omite să mai stabilească un buget pentru aşa ceva. Medicina Legală este tratată în continuare la Iaşi ca o «cenuşăreasă»! Se aduc la noi toate persoanele decedate, iar în unele cazuri familia refuză să-i mai ia, iar noi trebuie să ne ocupăm de înhumarea lor“, precizează medicul Bulgaru.

 

Parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În urmă cu cinci ani, când la Iaşi au fost înhumate 40 de persoane (în cadrul unui eveniment mediatizat intens, realizat cu sprijinul celui ce avea să devină, apoi, deputat Viorel Blăjuţ), cei de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-au supărat, deşi IML le solicitase de mai multe ori să-i îngroape. „După situaţia de atunci, am realizat un parteneriat cu ei, iar persoanele decedate care nu au aparţinători sunt îngropaţi pe cheltuiala Mitropoliei, din partea căreia se ocupă un preot cu care avem o colaborare foarte bună. Deoarece, în Iaşi, este o problemă cu locurile de veci, persoanele decedate fără aparţinător sunt înmormântate în cimitirele situate în diferite comune din jurul Iaşului“, adaugă Diana Bulgaru.

 

Transportul şi pomenele, asigurate de Drăgan

Firma de pompe funebre Petru Drăgan a câştigat contractul cu IML Iaşi pentru transportul cadavrelor pe raza judeţului Iaşi. „În aceste condiţii, am apelat tot la firma Drăgan să se ocupe de partea de înhumare şi de transport a acestor cadavre până în locurile unde urmează să fie îngropate“, şefa IML. „Când ştim că au câteva persoane decedate pentru care sunt eliberate adeverinţele de înhumare de la Starea Civilă, noi luăm legătura cu părintele Marian Nimerincu. Acesta stabileşte într-un sinod la Mitropolie locurile de veci, din parohiile învecinate Iaşului, unde vor fi înmormântate cadavrele respective. Se stabileşte de comun acord o zi când să-i ducem şi preoţii de acolo se ocupă de înmormântare. Noi avem grijă, pe lângă transport, de tot ceea ce este creştineşte necesar, sicriu, cruce, colivă, colaci sau pomene. Pentru aceste servicii, Mitropolia plăteşte suma de 420 de lei, cu tot cu TVA, pentru fiecare caz în parte. Mai sunt şi situaţii când banii sunt daţi, cu titlu de sponsorizare, de anumite persoane, care vor să facă un gest creştinesc“, explică Ionuţ Drăgan.

 

Zece înmormântări într-o zi

În cazul morţilor fără aparţinător, aceştia sunt luaţi de la IML o dată la câteva luni de către firma de pompe funebre. „Ultima dată, pe 26 martie, am dus zece cadavre. Cinci au fost înmormântaţi la Poieni, iar alţi cinci la Măcăreşti. Pentru toate aceste cazuri există o evidenţă foarte clară atât la noi, cât şi la Mitropolie. Preoţii din aceste parohii se ocupă de tot ceea ce înseamnă slujba de înmormântare, pentru a avea şi acele persoane parte de o înmormântare creştinească“, adaugă Ionuţ Drăgan.

 

Medicul Diana Bulgaru are parte de experienţe inedite, care-i „deconspiră” natura umană a semenilor  

 

„Îi mai caută pentru vreo moştenire“

Şefa IML Iaşi susţine că au fost, în anii trecuţi, situaţii când rudele au venit să caute o persoană decedată la circa an când au descoperit că acesta avea nişte pământ pe care voiau să şi-l împartă. „Au fost cazuri când, după câţiva ani, ne-am trezit cu familia uneia dintre persoanale care au fost înhumate şi declarate ca mort fără aparţinători, că au descoperit că acesta avea nişte pământ. Aşa au aflat că a fost înmormântat de noi şi îi vor moştenirea. Au venit şi l-au plâns şi l-au jelit, când de fapt pe ei îi interesa doar moştenirea! Cu siguranţă, dacă nu ar fi fost acea moştenire, nu l-ar mai fi căutat şi nu l-ar mai fi jelit“, susţine Diana Bulgaru.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: