fbpx
 
Dureros! Ieșean împușcat în fund după ce i-a atacat cu furca pe polițiști

Dureros! Ieșean împușcat în fund după ce i-a atacat cu furca pe polițiști


Un bărbat în vârstă de 36 de ani din comuna Costeşti, suspect într-un dosar de tâlhărie, a ajuns la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce a fost împuşcat în fund de poliţiştii care intenţionau să-l conducă la audieri.

 

Bărbatul a povestit personalului medical că, în timp ce încărca lucernă într-o căruţă, a fost căutat de poliţişti pentru a fi dus la audieri.

 

Atunci când oamenii legii i-au cerut să-i însoţească, bărbatul a încercat să-i lovească cu furca, apoi a fugit cu căruţa pe câmp. Poliţiştii au tras mai multe focuri de avertisment în aer, apoi unul în direcţia fugarului care, deşi rănit, a reuşit să se ascundă în pădurea din apropiere.

 

„Pacientul a sunat la serviciul 112 pentru a cere ajutor medical, după şase ore de la incident. Un echipaj de prim ajutor din Târgu Frumos s-a deplasat la locul indicat de pacient. Acesta era conştient, stabil şi prezenta o plagă prin împuşcare la nivel fesier. A fost preluat, i s-a efectuat o tomografie, iar pentru extragerea proiectilului a fost internat la Clinica de Chirurgie. În prezent este stabil hemodinamic, conştient”, a declarat, pentru Radio Iași, Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.

 

După ce a primit îngrijirile medicale, bărbatul a fost preluat de poliţişti şi dus la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani. Pe lângă acuzaţia de tâlhărie, el este acum cercetat şi pentru ultraj, deoarece a încercat să îi lovească pe poliţişti cu furca.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30