fbpx
 
Îi ştim pe ziariştii-pensionari care au dat lovitura

Îi ştim pe ziariştii-pensionari care au dat lovitura


Impactul unui text de lege: un profesor universitar are pensie de 4.500 de lei în loc de 3.000 de lei. Primesc o pensie cu 50% mai mare pentru că au fost membri într-o asociaţie a jurnaliştilor. Din Iaşi, aproape toţi sunt foşti angajaţi la postul regional de radio. 

 

Din cele 534 de persoane din România care beneficiază de pensie specială acordată ziariştilor, zece sunt din Iaşi. Am aflat numele a nouă dintre ei: Corneliu Dorneanu, Marian Grăjdeanu, Fănica Daraban, Mihai Neacşu, Vasile Pohoaţă, Laurenţiu Şoitu, Gabriela Cîmpianu, Vasile Văsâi şi Teofilia Cameluşa Savitescu. Cu excepţia lui Vasile Văsâi, care a lucrat la Opinia şi Flacăra Iaşului, restul au fost la Radio Iaşi.

 

Jumătate din pensie

Cuantumul indemnizaţiei speciale este echivalentul a 50% din pensia cuvenită sau aflată în plată la data solicitării. Limita maximă a acesteia este echivalentul a două salarii de bază minime brute. În prezent, salariul minim brut este de 1.450 de lei, ceea ce înseamnă că indemnizaţia specială este de cel mult 2.900 de lei.

În cazul lui Laurenţiu Şoitu, care a fost şi profesor universitar, la o pensie de aproape 3.000 de lei, mai primeşte de la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi încă aproximativ 1.500 de lei. „Am fost bugetar toată viaţa, deci nici salariul nu a fost foarte mare. Nu are rost să vorbesc despre pensia mea. Nu cred că am o pensie care să sară calul. Nu sunt mulţi profesori universitari care să ajungă la 3.000 de lei pensie. După atâţea ani de muncă aş fi meritat mai mult, dar nu are rost să vorbesc despre asta pentru că mulţi vor râde dacă spun cât iau pensie“, spune Şoitu care a fost colaborator timp de 18 ani la Radio Iaşi. „Îi merit cu vârf şi îndesat. Nu cred că mi se face mie sau altui fost ziarist vreo favoare”, spune ieşeanul.

 

Laurenţiu Şoitu, un beneficiar în adevăratul sens al cuvântului al legii

 

Savitescu: „Şi jurnaliştii creează“

O altă pensionară din Iaşi care beneficiază de această indemnizaţie specială, Cameluşa Savitescu, este de părere că acordarea acestei pensii speciale este meritată. „Toate uniunile de creaţie oferă asemenea pensie. Mi se pare normal ca şi jurnaliştii să beneficieze de această pensie. Nu văd de ce ar fi o problemă atâta timp cât o primesc scriitorii, actorii sau pictorii. Vorbim tot despre o creaţie, dar în acest caz este vorba despre articolele sau reportaje pentru radio sau TV. Oricum nu se compară cu pensiile speciale primite de cei din armată sau din magistratură. Numai eu ştiu cât am bătut la pas Moldova pentru materialele realizate la Radio Iaşi, unde am lucrat 30 de ani“, menţionează Cameluşa Savitescu.

 

Citește și Zece ziariști din Iași iau pensii speciale

 

Bani şi de la Uniunea Scriitorilor

După cum afirmă Laurenţiu Şoitu, marea majoritate a celor care au lucrat la Radio Iaşi şi care au ieşit la pensie primesc sub o formă sau alta pensie specială. „Din ce ştiu, aproape toţi din generaţia mea şi-au făcut dosar fie pe Uniunea Ziariştilor, fie pe Uniunea Scriitorilor şi primesc încă jumătate din pensie“, precizează Şoitu.

Indemnizaţia pentru ziarişti a intrat în vigoare anul trecut în baza unei propuneri a unui senator UNPR. O primesc doar cei care au fost membri cotizanţi, timp de 5 ani, în Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30