Decesul actriţei Stela Popescu a fost cauzat de un accident vascular cerebral, au declarat vineri, pentru AGERPRES, surse medicale.
Conform surselor citate, autopsia s-a încheiat, decesul survenind în urma unui AVC.
Sursele citate au menţionat că actriţa nu prezenta leziuni externe.
În cursul zilei de vineri, sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei va fi depus la Teatrul de Revistă ‘Constantin Tănase’, unde cei care vor dori îşi vor putea lua rămas bun.
(Agerpres/FOTO arhivă observator.tv)