Noua temă sterilă pentru 2019: Șoseaua de centură, varianta Poitiers-Trei Fântâni. Se face sau nu se face?

Noua temă sterilă pentru 2019: Șoseaua de centură, varianta Poitiers-Trei Fântâni. Se face sau nu se face?


Marea miză pentru 2019: reînceperea lucrărilor la șoseaua de centură a Iașului. În discuție, cel mai avansat este tronsonul de sud, pe ruta Lunca Cetățuii – Selgros – bulevardul Poitiers – strada Trei Fântâni – DN 28 ieșirea spre Tomești. „Prima cupă în 2019”, a spus Maricel Popa, șeful Consiliului Județean și președinte al PSD Iași.

Liderul PNL, deputatul Costel Alexe a pus pe Facebook, acum câteva zile, un film de un minut și 24 de secunde cu gropile de pe Drumul Hoților, parte a viitoarei șosele de centură.

„Din păcate, sub administrația PSD Chirica-Popa, cele mai bune afaceri în Iași au ajuns service-urile și magazinele de piese auto”, a menționat deputatul.

La rândul său, Petru Movilă, deputat PMP, a declarat că o bucată din Varianta Sud trebuie reproiectată. „Trece prin oraș. Asta nu e șosea de centură”, a declarat Movilă.

Modificare de traseu
Așa numitul „obiectiv 3 – varianta de trafic greu” pornește, pe hartă, din Lunca Cetățuii (acolo unde se termină fragmentul de centură făcut deja), continuă spre oraș pe DJ 248, intră pe la CUG, coboară până în Nicolina la Selgros, se continuă pe bulevardul Poitiers, intersecția cu șoseaua Bucium, apoi pe strada Trei Fântâni (Drumul Hoților) și iese pe Drumul Național 28, cel ce dă spre Tomești. „Acum, documentația de licitație se află în verificări la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP). Se va scoate la licitație studiul de fezabilitate și proiectarea”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Acesta a precizat că se încearcă o modificare a traseului, tocmai din acest motiv se reface și studiul de fezabilitate. Astfel, potrivit lui Popa, se încearcă varianta ca șoseaua să traverseze calea ferată, să ajungă în dreptul fabricii de cărămidă din Ciurea și apoi să intre în Poitiers, lângă Selgros. Astfel, potrivit acestui plan, șoseaua nu s-ar mai suprapune cu DJ 248 și șoseaua Nicolina. Adică, nu ar mai intra în oraș pe la Tehnopolis, ci s-ar înțepa direct la bulevardul Poitiers, lângă Selgros.

Schița șoselei de centură a Iașului: cu albastru, tronsonul de șosea ocolitoare aflat deja în funcțiune; cu roșu, varianta despre care vorbește Maricel Popa

Șosea ocolitoare prin oraș
Același Maricel Popa susține că finanțarea acestui segment de centură (Lunca Cetățuii – DN 28) se va regăsi în bugetul național pe 2019. „Marea noastră provocare este ca prima cupă să o marcăm în 2019”, a spus liderul PSD.
În opinia lui Petru Movilă, deputat PMP, prioritar ar fi segmentul numit popular „Drumul Hoților”. „Cealaltă porțiune, din Lunca Cetățuii și până la Drumul Hoților trebuie reproiectată, să fie peste pădure. Pentru că, dacă se merge pe varianta actuală, nu putem vorbi despre o șosea ocolitoare pentru că ea trece prin oraș”, a spus Movilă.

Lucrare blocată de 6 ani
Termenele de implementare a acestui proiect au fost depășite de repetate ori. Spre exemplu, în luna mai a acestui an, Costel Alexe, deputat PNL, a adresat o întrebare premierului Viorica Dăncilă și lui Lucian Șova, ministrul Transporturilor cu privire la calendarul asumat pentru realizarea acestei lucrări. „Conform discuțiilor avute cu reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, în prima parte a anului au fost aprobați indicatorii tehnico-economici (...). S-a aprobat actualizarea devizului general pentru Obiectivul 3, varianta trafic greu, respectiv sectorul Selgros – Poitiers – Trei Fântâni – intersecție DN 28 Iași – Albița”, a precizat deputatul Alexe. Liderul PNL a susținut că ministerul de resort i-a comunicat inclusiv un calendar de implementare: lansare procedură achiziție proiectare și execuție – martie 2018, semnare contract proiectare și execuție – iulie 2018, proiectare și execuție (36 de luni), adică cu finalizare în iulie 2021.

Răspunsul ministerului, venit în luna iunie 2018, a admis întârzierea, însă secretarul de stat Ion Iordăchescu a menționat că sumele necesare procedurilor de achiziție publică vor fi alocate la prima rectificare a bugetului de stat. Astfel, a susținut secretarul de stat, semnarea contractului trebuia să se facă până la sfârșitul anului 2018. Lucru care nu s-a întâmplat.

De ani de zile, șoseaua de centură a fost subiectul preferat de politicienii ieșeni pentru câștigarea capitalului politic

Cronologia proiectului șoselei de centură a Iașului

2010: a fost recepționat primul tronson pe ruta Metro – Uricani – Valea Ursului
2012: a fost finalizat al doilea tronson Valea Ursului – Dancaș - Lunca Cetățuii
Aceste două segmente au costat aproape 300 de milioane de lei.
2015: au fost finalizați 3,3 kilometri, din Lunca Cetățuii spre intrarea în Iași, la Tehnopolis. Pentru această porțiune din DJ 248 s-a crescut capacitatea portantă, adică șoseaua să reziste la traficul tirurilor încărcate cu marfă.
Obiectivul 3 (Selgros – DN 28), adică cei 7 kilometri, aveau un cost estimat la 150 de milioane de lei. Acum, cu varianta avansată de Maricel Popa, de deviere a șoselei astfel încât să intre în oraș abia pe bdul Poitiers nu există o estimare a costurilor.
În planul inițial exista și „Obiectivul IV”, adică varianta de trafic ușor. Traseul era de la giratoriul din spatele Delphi, de-a lungul Bahluiului. După trei km, o bretea era desenată spre Dacia, traversând Bahluiul prin dreptul intersecției dintre strada Strămoșilor și strada Samisegetuza. A doua ar fi fost pe Cicoarei până la Crucea lui Ferenț. Costurile pentru varianta de trafic ușor au fost calculate la 130 milioane de lei. Proiectul trebuia să înceapă în primăvara anului 2013.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top