Ana Mirela Popeanu, asistent medical principal, pe Secția IX Cronici, și Iulia Ionașcu, referent specialitate, de la Serviciul de Evaluare și Statistică Medicală, susţin în textul scrisorii că au existat mai multe sesizări adresate Secretariatului General al Guvernului, cât şi Ministerului Sănătăţii, însă nu au fost luate niciun fel de măsuri concrete, scrie „Libertatea”.
„După numirea sa în funcție, medicul oftalmolog Oprișanu Ovidiu-Gabriel a gestionat problemele institutului după bună plac și nu după litera legii, având un comportament disprețuitor față de problemele reale ale pacienților și ale personalului”, susțin cele două angajate în reclamația depusă la ITM și la Poliție.
În scrisoare se mai arată că „imediat după ocuparea funcției, managerul a început să îşi creeze un grup de apropiați pe care i-a plasat în funcții-cheie și care ulterior urmau să îl sprijine în acţiunile ilegale pe care intenţiona să le comită și prin intermediul cărora a acționat în perioada ce a urmat numirii sale”.
Angajații îl acuză pe managerul Gabriel Oprișanu că a demis Comitetul director al institutului și că a organizat un concurs astfel încât oamenii agreați de acesta să ocupe locurile rămase libere, urmând același procedeu și pentru funcțiile de asistent șef.
Cele două angajate susțin că managerul a achiziționat în 2016 cu fonduri de la Ministerul Sănătății un autorefractometru în valoare de 81.000 de lei, pentru a dota un cabinet oftalmologic, care încă nu a fost pus în funcțiune.
Un alt punct de vedere invocat în scrisoare se regăsește și în raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății, care a vizitat institutul în ianuarie 2019, și se referă la unele nereguli în concursurile de angajare și în statele de funcții.
„Multe pavilioane sunt mizerabile, într-o stare deplorabilă, departe de condițiile impuse unui centru de îngrijire și cercetare de nivel universitar. Vă rugăm să luați măsuri și să aveți în vedere hărțuirile continue săvârșite din dispozițiile acestui grup ce acționează adeseori «în stil mafiot», care a distrus orice intenție de a reacționa din partea salariaților, impunând tăcerea salariaților prin măsuri abuzive, nelegale, de forță”, se mai punctează în scrisoarea deschisă.
„Nu mă pot pronunța, public, în legătură cu așa-zisa scrisoare deschisă întrucât atât eu, cât și celelalte persoane nominalizate în documentul respectiv, analizăm, împreună cu avocații, posibilitatea unei acțiuni în instanță. Tot ce pot să vă spun este că, din câte am înțeles de la colegii din institut, prin această scrisoare, una dintre semnatare încearcă să acopere o altă faptă foarte gravă pe care ar fi săvârșit-o și pentru care va trebui să răspundă în fața instituțiilor abilitate”, este răspunsul managerului Gabriel Oprișanu la acuzațiile aduse.
Sursa: Libertatea