Primele imagini din sala de operație a Spitalului Floreasca în care o femeie a ars în timpul intervenției chirurgicale

Primele imagini din sala de operație a Spitalului Floreasca în care o femeie a ars în timpul intervenției chirurgicale


Deputatul USR Emanuel Ungureanu a publicat miercuri pe pagina sa de Facebook imagini din sala de operație a spitalului Floreasca în care o pacientă a luat foc, acuzându-l pe doctorul Mircea Beuran că a intrat „fără să se dezinfecteze, cu ceasul pe mână”.

„Așa cum îl vedeți, plin de microbi și bacterii, a pus mâna pe bolnava arsă, a contaminat câmpul operator și a participat la câteva manevre chirurgicale! Acum, vă întreb, de ce mai este lăsat să opereze Beuran?”, a acuzat Emanuel Ungureanu.

O pacientă care a luat foc în timpul unei operații coordonate de chirurgul Mircea Beuran a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului și a fost timp de câteva zile în stare critică, după care a decedat.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat ulterior că medicii care au efectuat operația de la Spitalul Floreasca au folosit un dezinfectant care nu ar fi trebuit utilizat în acest caz, cu toate că în acel moment în spital erau disponibile toate tipurile de dezinfectanți.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top