fbpx
 
Ipocriți: în plin puseu ecologist, soția primarului și-a luat un „Merțan” AMG cu 367 CP

Ipocriți: în plin puseu ecologist, soția primarului și-a luat un „Merțan” AMG cu 367 CP


* Monstrul pe roți are emisii de noxe duble față de un Logan și consumă o găleată de benzină la suta de kilometri
* Mercedesul GLE AMG 43 a fost luat în decembrie, adus din Germania, fiind fabricat în 2017
* Prețul de piață: 60.000 de euro. De nouă, mașina costă 100.000 de euro
* Mașina este tot GLE, tot neagră, precum cea anterioară, fabricată în 2015, dar este mult mai puternică și mai nouă
* A păstrat același număr, tocmai ca să nu se vadă că e altă mașină
* Vechea mașină a fost vândută fiicei lui Gheorghe Băean, acționar la Iasicon
* Și primarul a renunțat la mașina electrică Renault Zoe, cumpărând, pe bugetul Primăriei, trei Ford diesel
* Și acesta e poluant într-un oraș aglomerat
* În ianuarie, primarul scria o postare patetică pe Facebook în care deplângea soarta Australiei și promitea că în fiecare zi, de-acum înainte, va acționa doar cu gândul la reducerea poluării
* Soția lui însă e mai puțin afectată de drama cangurilor

Fix de Crăciun, familia primarului Mihai Chirica și-a înnoit parcul auto. Cristina Chirica, soția edilului, și-a cumpărat un Mercedes AMG GLE 43, din 2017. Pe site-urile de profil, prețul unui astfel de autoturism variază între 45.000 și 70.000 de euro în funcție de putere, dotări și kilometri.

Chiar în Ajun, Primăria condusă de Chirica a achiziționat trei autoturisme Ford EcoSport, unul fiind rezervat șefului orașului. Mașina de serviciu, cu care însă Chirica se duce seară de seară la vila sa de pe Platoul Însorit, a costat aproape 15.000 de euro fără TVA.

În caietul de sarcini, Mihai Chirica a motivat achiziționarea noii mașini de la Primărie ca fiind în logica acțiunilor de reducere a poluării.

El însă a renunțat la mașina Renault electrică pe care o primise pentru o perioadă de la reprezentanța locală, iar soția sa a cumpărat un Mercedes de 367 CP care are o emisie de CO2 de 199 g/km, mult peste media națională din 2018 de 121,3 g/km.

Un mic update de Crăciun

Prima doamnă a orașului, Cristina Chirica, a condus până în decembrie anul trecut un Mercedes GLE - 250 E. Mașina, achiziționată second hand, fusese înmatriculată pe firma Lacta Han Prod SRL a mamei sale, societate care activează în județul Neamț.

Pe 19 decembrie anul trecut, Cristina Chirica (în fapt, firma mamei sale) a vândut respectivul Mercedes (fabricat în 2015) către Columbo Medical SRL. Compania care a făcut achiziția a fost înființată în octombrie anul trecut și-i are ca asociați pe soții Luiza Maria și Bogdan Cobzeanu, ambii medici ca formație.

Ca un amănunt, Luiza Maria, fostă Băean, este fiica lui Gheorghe Băean, unul dintre acționarii Iasicon. Astfel, Columbo Medical a virat către Lacta Han 112.605 de lei, fără TVA. Deci, în schimbul mașinii, a plătit echivalentul a aproximativ 24.000 de euro fără TVA.

Inscriptia AMG indică o cu totul altă mașină decât modelul de serie: motorul este mult mai puternic, suspensiile și alte dotări sunt special create și setate, prețul este mult mai mare.

Nu-ți dai seama că e altă mașină
Pe 20 decembrie 2019, deci la o zi de la vânzare, pe numele Lacta Han Prod (a soacrei primarului) a fost înmatriculat un alt Mercedes. De această dată, un AMG GLE 43, din 2017. Mașina pe care o conduce soția primarului și-a păstrat același număr de înmatriculare: NT-01-XKW.

„Numărul nu are o semnificație anume. Însă a fost ținut ca la celălalt Mercedes. O posibilă explicație este că ambele mașini seamănă mult una cu cealaltă, fiind deosebite doar de cunoscători. Iar prin păstrarea numărului de înmatriculare, familia Chirica a vrut să țină la secret că și-a schimbat iar mașina”, a afirmat o sursă din anturajul familiei.

Minim 367 CP: e o bestie!
Pe cele mai tari site-uri auto, un Mercedes AMG GLE 43 fabricat în 2017 este cotat între 50.000 și 70.000 de euro. Prețul diferă în funcție de mai mulți parametri, unul dintre aceștia fiind puterea motorului. Cele mai comune sunt versiunile de 367 CP și de 390 CP.
Un detaliu important. Cele două modele au emisii de CO2 cifrate între 199 g/km și 215 g/km. Context: pentru anul 2018, JATO Dynamics a efectuat o analiză ce a acoperit 23 de piețe din Europa, printre care și România. Studiul, citat de www.newsweek.ro, a arătat că România a înregistrat o creștere în 2018, cu un nivel mediu al emisiilor CO2 de 121,3 g/km, față de 118,8 g/km în 2017. „Pentru stabilirea valorilor medii s-au luat în calcul valorile emisiilor CO2 pentru fiecare model de mașină, ținându-se cont de volumul vânzărilor din 2018”, se precizează în materialul Newsweek. Mai mult, una dintre cauzele creșterii emisiei de CO2 la nivel european a fost numărul tot mai mare de SUV-uri vândute. Așadar, în plină cruciadă antipoluare, soția primarului își cumpără un SUV la mâna a doua care depășește cu mult media de poluare a mașinilor din România potrivit studiului aferent anului 2018.

Și primarul și-a schimbat mașina de serviciu: a renunțat la mașina electrică, Renault Zoe, și și-a luat un Ford cu motor diesel, deși declamă reducerea poluării

Și primarul și-a schimbat mașina
Și primarul Mihai Chirica folosește o altă mașină. Astfel, de câteva zile, acesta merge cu un Ford EcoSport nou-nouț. Primăria a achiziționat trei astfel de autoturisme. Contractul a fost atribuit pe 24 decembrie 2019. Câștigătoare a licitației organizată de Primărie a fost Auto Novex Brașov, reprezentanță Ford. Valoarea a fost de 207.900 lei fără TVA, cu foarte puțin sub cea inițială propusă de Primărie – 214.638 lei. Așadar, fiecare dintre cele trei mașini Ford a costat aproape 15.000 de euro fără TVA.

În motivarea acestei achiziții, în caietul de sarcini, se invocă câteva avantaje: reducerea costurilor de întreținere și reparații, fiabilitate sporită, creșterea siguranței rutiere și reducerea poluării mediului înconjurător. Mai mult, se precizează că trei mașini din parcul auto al Primăriei (două cu o vechime de 14 ani și una de 12 ani) vor fi propuse pentru casare.

Modelul anterior, din 2015, pare asemănător cu mașina nouă, pentru necunoscători, făcându-te să crezi că aceeași mașină. Și numărul de înmatriculare a rămas același, inducându-te în eroare

Primele mașini luate după Scandalul Skoda
Ca cerințe minimale impuse de Primărie, mașinile sunt fabricate în 2019, folosesc motorina drept carburant, au Euro 6. Tracțiunea e integrală, aer condiționat automat, sistem monitorizare presiune pneuri, închidere centralizată, oglinzi reglabile electric, degivrate, geamuri electrice, sistem audio cu navigație cu harta României și cameră pentru mersul înapoi, scaune față încălzite, dar și dotările de siguranță.

Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei, nu a oferit ieri nicio informație despre această achiziție, solicitând adresă scrisă. Cutumiar, celelalte două mașini Ford vor fi folosite de viceprimarii Radu Botez și Gabriel Harabagiu. Până acum, cei doi și-au folosit mașinile personale, SUV Porche – Botez și SUV Nissan – Harabagiu.

A renunțat la electrică

Anterior, din martie 2019, primarul Mihai Chirica a folosit drept mașină de serviciu un autovehicul Renault electric, modelul ZOE. Aceasta i-a fost oferită, gratuit pentru șase luni, de Groupe Renault România, parte a unei acțiuni de marketing. Mașina era ieri garată în lateralul intrării „B” în Palatul Roznovanu, adică înspre parc.

Mai are două mașini în fața casei: o Skoda și un van cu 9 locuri
În cartierul Platoul Însorit, la 150 de metri distanță de vila în care Cristina și Mihai Chirica locuiesc, se află garate alte două mașini ale familiei. Skoda Octavia neagră și vanul Ford Transit sunt înmatriculate pe Eurodesign Consulting, firmă la care unic acționar este Ioan, fratele primarului.

 

Chirica și-a luat un monstru pe roți dar îndeamnă ieșenii să meargă pe jos

Postarea din 4 ianuarie a lui Mihai Chirica părea scrisă de un școlar la concursul de eseuri „Cum să protejăm planeta”, nivel gimnaziu, faza pe municipiu.

El se adresa tuturor locuitorilor Planetei, cerându-le să fie economi, atenți la mediu și să folosească doar cât au trebuință. Un el de întoarcere la viața ancestrală, în comuniune cu natura.

Dar mai mult decât atât, el cerea ieșenilor să redescopere mersul pe jos și să nu mai arunce în atmosferă atâtea gaze.

Postarea e scrisa la două săptămâni după ce soția sa și-a luat un SUV Mercedes cu motor de 367 CP. Familia Chirica nu folosește transportul în comun, dar îndeamnă pe toți ieșenii să îl utilizeze cu încredere.

Vila în care soții Chirica s-au mutat anul trecut are multiple îmbunătățiri față de restul caselor din Platoul Însorit. Fațada este total schimbată, nu știm însă ce e în interior

Iată cele mai importante pasaje din postarea lui Mihai Chirica:

„Haideți să redescoperim mersul pe jos și să nu mai aruncăm în atmosferă atât de multe gaze, haideți să ne gândim de două ori când defrișăm pădurile.

De aceea, începând cu această zi, orice decizie voi lua va avea ca principal obiectiv protejarea, conservarea și refacerea fiecărei componente a mediului în care trăim.

Dragi ieșeni, dragi români, dragi locuitori ai Planetei, poate sună ușor ireal să fac un astfel de apel adresat tuturor, dar nu pot rămâne indiferent.

Haideți să respectăm orice resursă a Pământului și să folosim doar cât avem trebuință.”

Article image
Primarul abia și-a terminat vila secretă, de 200.000 de euro, de la Frasin, și a trecut la o nouă achiziție exorbitantă. A cumpărat 836 mp pe Sărărie, la 100 m de Bolta Rece, una din puținele suprafețe atât de mari care mai pot fi găsite în zona de case Centru-Copou. Tranzacția s-a făcut pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, și care are o pensie cumulată cu soțul...
Autor Cezar Moraru Anchete 11 Iunie 2019


Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: