Femeia din Buzău sosită duminică din Italia NU are coronavirus

Femeia din Buzău sosită duminică din Italia NU are coronavirus


Femeia în vârstă de 52 de ani sosită duminică seara cu un microbuz din zona contaminată Lombardia nu are coronavirus, a anunţat marţi seara Biroul de presă al Prefecturii Buzău.

„Analiza probelor trimise de Direcţia de Sănătate Publică Buzău la Institutul 'Matei Balş' din Bucureşti a arătat că femeia izolată în centrul de carantină Arbănaşi nu este infectată cu coronavirus", a precizat sursa citată.

Femeia a fost internată duminică seara într-un pavilion special al Secţiei boli contagioase a Spitalului Judeţean Buzău cu suspiciune de coronavirus, după care a fost transferată în Tabăra şcolară de la Arbănaşi.

Potrivit directorului DSP Buzău, Cristina Ungureanu, femeia a fost lăsată de microbuzul care venea din zona Lombardia în staţia de autobuz a unui supermarket de la marginea oraşului Buzău.

„Femeia a sunat la 112 după ce a aflat că o colegă cu care lucra la o familie de italieni ar fi fost internată în spital cu o formă de gripă. Aceasta a fost dusă într-un pavilion special la Secţia de boli contagioase, unde i se vor lua analize, iar luni dimineaţa va fi transferată la Tabăra de la Arbănaşi unde va sta în carantină 14 zile”, a declarat Ungureanu duminică seara.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top