Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 217, în România

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 217, în România


Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi că au fost confirmate, până în prezent, în România, 217 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19.

Dintre cei 217 cetăţeni care au contractat virusul, 19 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.

De la ultima informare, au fost confirmate 33 de cazuri noi: 26 - în Bucureşti, 5 - în Braşov şi câte unul în Constanţa şi Prahova.

Potrivit GCS, toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacţi ai unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină.

Pacienţii nou confirmaţi au vârste cuprinse între 26 şi 64 de ani.

Dintre pacienţii aflaţi în unităţile medicale, 4 sunt la Secţia de terapie intensivă, dar au o stare generală stabilă.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.373 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contractat virusul COVID - 19 (coronavirus). Alte 18.965 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.150 de teste. Dintre acestea, 3.928 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19, afirmă sursa citată.

Testele au fost prelucrate în 8 unităţi sanitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Iaşi şi Constanţa.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top