Spitalul de copii din Iași, închis după ce soțul unei doctorițe a fost diagnosticat cu COVID-19

Spitalul de copii din Iași, închis după ce soțul unei doctorițe a fost diagnosticat cu COVID-19


Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi a fost închis, marţi, până la aflarea rezultatelor probelor prelevate şefei clinicii de Oncologie, după ce aceasta a fost două zile în Franţa alături de soţul său, medic la Institutul Regional de Oncologie, care a fost confirmat pozitiv cu infecţie de coronavirus, transmite Agerpres.

Dr Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi, a declarat că măsura a fost impusă la recomandarea DSP până la sosirea rezultatelor analizelor medicale ale medicului care coordonează clinica de Oncologie Pediatrică.

„În acest moment, la recomandarea DSP, conducerea spitalului a hotărât ca nimeni să nu iasă şi să nu intre nimeni în spital, cu excepţia urgenţelor. Suntem în spital cei care am intrat în tura de dimineaţă, ceilalţi sunt în afara spitalului, tura doi nu a intrat în spaţiu", a declarat presei Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi.

Potrivit reprezentantului Spitalului de Pediatrie Sf Maria, medicul Ingrith Miron s-a deplasat în Franţa în cursul săptămânii trecute. Aceasta a călătorit cu soţul său, prof.univ.dr Lucian Miron, şeful clinicii de oncologie din cadrul Institutului de Oncologie din Iaşi. Acesta nu a fost lăsat să se întoarcă la serviciu de conducerea Institutului Regional de Oncologie până când nu a făcut testul pentru coronavirus. În urma testului făcut luni, rezultatul medicului Lucian Miron a fost pozitiv la infecţia cu acest tip de virus. Medicul susţine că nu a fost în unitatea medicală în care lucrează. El a fost dus cu izoleta la Spitalul de Boli Infecţioase, unde a fost internat.

Rezultatele probelor dr Ingrith Miron nu au fost încă anunţate, motiv pentru care iniţial conducerea Spitalului de Pediatrie a anunţat că a izolat tot personalul şi pacienţii care s-au aflat în clinica pe care o conduce în momentul în care luni aceasta a fost la spital. Ulterior, măsura a fost extinsă la nivelul întregii unităţi medicale.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top