Spital privat din București, închis după ce o lăuză a fost confirmată cu COVID-19

Spital privat din București, închis după ce o lăuză a fost confirmată cu COVID-19


O femeie care a născut de curând la o maternitate privată din București, respectiv la MedLife Grivița, a fost diagnosticată cu noul coronavirus. Lăuza s-a internat la 13 martie.

Luni seara, testele au confirmat că aceasta este infectată cu COVID-19, anunță unitatea medicală privată.

„În data de 13 martie 2020, pacienta s-a internat în Maternitatea MedLife Grivița pentru naștere, prezentând contracții, fara vizite in alte unitati MedLife. La momentul internării pacienta nu prezenta nici o simptomatologie specifică patologiei respiratorii acute și a declarant, în scris, pe proprie răspundere, că nu a călătorit într-o zonă cu risc și nu a interacționat cu nici o altă persoană suspectă COVID 19 sau care provine din zonele galbene sau roșii, după cum sunt definite de către Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile”, arată MedLife, într-un comunicat de presă, transmis luni.

În timpul operației de cezariană, pacienta a suferit un puseu febril, care a fost stabilizat în scurt timp.

„În acest context, pacienta a revenit asupra declarației, menționând ca a intrat în contact cu o persoană recent întoarsă din Spania. Ca urmare, echipa medicală a contactat Direcția de Sănătate Publica în vederea evaluarii cazului. La momentul respectiv, reprezentanții DSP au transmis instituției noastre că pacienta nu îndeplinește criteriile pentru testare. La o săptămâna de la naștere, timp în care evoluția a fost favorabilă, pacienta a declanșat un nou episod de febră, dezvoltând pneumonie. Astfel în dată de 20 martie, medicii au insistat pentru efectuarea unor investigații suplimentare, fiind reluate discuțiile cu DSP în vederea testării pentru COVID-19”, adaugă reprezentanții spitalului privat.

De la momentul recoltării pentru test, în conformitate cu protocoalele în vigoare și cu procedurile transmise de către Ministerul Sănătății, pacienta a fost izolată. Mai mult, aceasta a fost carantinată față de restul pacienților și a personalului medical și auxiliar din maternitate, la ea având acces doar medicul curant și asistenta, echipați corespunzător.

„Pacienta, alături de nou-născut, au fost transferați către Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Bals”. Aceștia se aflau într-o stare bună, mama fiind cu simptomatologie respiratorie în remisie. Menționăm că pe toată perioada internării am comunicat starea pacientei către Direcția de Sănătate Publică pentru a decide oportunitatea testării pentru COVID 19 și a pune în aplicare măsurile care se impun în funcție de tabloul clinic”, arată sursa citată.

Spitalul privat a demarat o anchetă epidemiologică. În acest moment, nici unul dintre contacții direcți ai pacientei pe perioada spitalizării, nu este simptomatic.

„Pe această cale, facem un apel către toți pacienții care ajung într-o unitate medicală, publică sau privată, de a respectă în totalitate măsurile de prevenție epidemiologică impuse de către autorități și de a da dovadă de reponsabilitate și transparență totală în relația cu personalul medical. În aceste momente critice de pandemie, este esențial să se conștientizeze importantă transmiterii informațiilor corecte și complete pentru a ține în siguranță personalul medical și a limita răspândirea bolii. De acțiunile individuale ale fiecăruia depide siguranță noastră, a tuturor”, conchide MedLife.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top