România va dispune de 3,1 miliarde de euro din fondurile UE pentru lupta cu COVID-19

România va dispune de 3,1 miliarde de euro din fondurile UE pentru lupta cu COVID-19


România va putea utiliza aproximativ 3,1 miliarde de euro pentru a lupta împotriva COVID-19, din cele 37 de miliarde de euro ce vor fi puse la dispoziţia statelor membre UE pentru a combate criza.

„Prin înfiinţarea Iniţiativei de investiţii pentru răspunsul la coronavirus, 37 de miliarde de euro din fondurile structurale europene vor fi puse la dispoziţia statelor membre pentru a combate criza. 8 din cele 37 de miliarde provin din prefinanţările neutilizate care nu vor fi rambursate, ci folosite în lupta cu COVID-19, restul de 29 de miliarde reprezentând co-finanţarea europeană. Din aceştia, România poate utiliza aproximativ 3,1 miliarde de euro pentru a lupta împotriva COVID-19, valoare ce nu include sumele eliberate de BEI sau contribuţiile statului român prin ajutoare de stat”, a scris Eugen Tomac pe Facebook, după şedinţa plenară a Parlamentului European, potrivit Agerpres.

Potrivit preşedintelui PMP, al doilea instrument, Fondul de solidaritate al UE, folosit în cazul catastrofelor naturale majore, îşi extinde de acum sfera de aplicare şi pentru crizele de sănătate publică, iar „până la 800 de milioane de euro sunt disponibili în 2020 din acest fond”.

Totodată, Fondul european de ajustare şi globalizare are la dispoziţie până la 179 de milioane de euro anul acesta pentru a sprijini lucrătorii concediaţi şi angajaţii independenţi, mai precizează Tomac.

Situația IMM-urilor

Şi IMM-urile afectate de criză vor beneficia de sprijinul UE.

„Pentru sprijinul IMM-urilor afectate, un miliard de euro va fi direcţionat din bugetul UE către Fondul European de Investiţii, pentru ca băncile să ofere finanţări şi să furnizeze lichidităţi IMM-urilor şi întreprinderilor cu capitalizare medie. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, acest instrument poate ajuta cel puţin 100.000 de IMM-uri europene cu finanţări în valoare totală de aproximativ 8 miliarde de euro”, a arătat europarlamentarul.

De asemenea, pentru a sprijini branşa aviaţiei, europarlamentarii au votat pentru reglementarea situaţiei sloturilor orare, o problemă importanta pentru transportatorii aerieni, a precizat Tomac.

„De acum, aceştia îşi vor păstra sloturile orare fără a fi nevoiţi să decoleze cu aeronavele goale (n.r. - sloturile orare permit unei companii să decoleze şi să aterizeze pe un anumit aeroport într-un interval orar bine determinat). Măsura se aplică pentru perioada 1 martie - 24 octombrie 2020”, a mai arătat liderul PMP.

Potrivit lui Eugen Tomac, aceste măsuri au fost votate în şedinţa plenară a Parlamentului European, la care a participat joi de la distanţă, măsuri extrem de importante pe care UE le-a luat pentru depăşirea crizei fără precedent pe care lumea o are de înfruntat.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top