Polițist de la Arestul Brașov, confirmat cu COVID-19: reținuții și arestații vor fi duși în centrele din județele limitrofe

Polițist de la Arestul Brașov, confirmat cu COVID-19: reținuții și arestații vor fi duși în centrele din județele limitrofe


Un număr de 12 poliţişti de la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov se află în izolare, după ce un coleg de-al acestora a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, a informat, miercuri, IPJ Braşov.

În prezent, în CRAP Braşov nu se mai privesc persoane faţă de care a fost dispusă măsura reţinerii arestării, iar activitatea de pază se desfăşoară cu sprijinul unor cadre delegate de la alte formaţiuni, a menţionat sursa citată.

„În acest moment, nu sunt semnalate simptome la poliţiştii aflaţi în autoizolare şi nici la persoanele custodiate, care sunt monitorizate permanent din punct de vedere medical. Primirea persoanelor private de libertate din raza de competenţă, care ar presupune custodierea în CRAP Braşov, se va realiza de către centrele de reţinere şi arestare din judeţele limitrofe, în funcţie de dinamica dispunerii acestora de către organele judiciare", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Alina Ivan.

Sursa citată a precizat că se iau măsuri constante de dezinfectare a spaţiilor din cadrul CRAP şi de protecţie epidemiologică atât a personalului, cât şi a celor custodiaţi în acest centru.

Ancheta epidemiologică pentru stabilirea tuturor contacţilor direcţi ai poliţistului confirmat cu COVID-19 este în curs de desfăşurare.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top