Sancțiuni la spitalul din Arad unde o pacientă a fost ținută șase ore într-un salon alături de un cadavru

Sancțiuni la spitalul din Arad unde o pacientă a fost ținută șase ore într-un salon alături de un cadavru


Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a decis, marţi după-amiază, schimbarea medicului Gheorghe Nini, care coordona secţia în care o pacientă infectată cu COVID-19 a reclamat că a fost ţinută încuiată în salon şase ore cu un cadavru, în timp ce un alt medic a demisionat.

„În urma verificărilor s-a constatat că medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu. Drept urmare, dr. Negrescu şi-a înaintat demisia, iar medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini, a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă. În legătură cu pacienta care a decedat şi ar fi rămas şase ore în salon, acest aspect încă se verifică pentru a stabili exact cine se face vinovat", arată o comunicare a conducerii SCJU Arad.

Reprezentanţii unităţii sanitare au precizat, pentru Agerpres, că neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor se referă la faptul că nu s-au făcut unele vizite la pacienţi.

În comunicarea transmisă presei de SCJU se mai arată că "în ceea ce priveşte afirmaţiile referitoare la închiderea pacienţilor în saloane, această procedură se aplică la nivel naţional şi este o măsură de precauţie pentru a nu contamina partea decontaminată a secţiei".

„Îngrijorător este, în acest context, faptul că este posibil ca în spatele uşilor închise nevoile unor pacienţi să fie ignorate de cadrele medicale, situaţie pe care încercăm să o corectăm prin schimbările operate în organigrama secţiei", precizează SCJU Arad.

SCJU mai menţionează că „la pacienţii care nu sunt în stare gravă, medicul intră dimineaţa pentru evaluarea stării pacientului, dar şi ori de câte ori este solicitat".

Conducerea SCJU Arad a început, marţi dimineaţă, o anchetă internă, după ce o pacientă a sesizat că personalul medical al secţiei în care se află internată cu COVID-19 a ţinut-o încuiată în salon cu o pacientă moartă de aceeaşi boală, cadavrul fiind ridicat după şase ore.

Femeia a reclamat că, luni, o bolnavă din salon a decedat în jurul orei 16,00, iar cadavrul a fost lăsat pe pat până la ora 22,00.

„În urma sesizărilor unei paciente, am început verificările interne la Secţia Boli Infecţioase Adulţi COVID-19, iar ulterior vom comunica primele măsuri care vor fi luate", declarase managerul SCJU Arad, Carmen Lucuţa.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top