Șase cadre medicale de la Spitalul „C.I. Parhon” Iași, infectate cu COVID-19

Șase cadre medicale de la Spitalul „C.I. Parhon” Iași, infectate cu COVID-19


Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au informat, miercuri, că până în prezent au fost depistaţi pozitiv la coronavirus opt pacienţi şi şase cadre medicale de la Spitalul "Dr. C. I. Parhon", astfel numărul persoanelor infectate a crescut de la patru la 14.

„Având în vedere depistarea noului coronavirus la trei paciente internate la Secţia de Nefrologie din cadrul Spitalului Clinic 'Dr.C.I. Parhon' din Iaşi, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a demarat imediat o anchetă epidemiologică pentru stabilirea tuturor contacţilor direcţi precum şi testarea pacienţilor şi a personalului medical din cadrul acestei secţii. În urma testărilor efectuate, până în prezent, au fost depistaţi pozitiv opt pacienţi şi şase cadre medicale de la secţia de Nefrologie. Pe data de 5 aprilie, au fost efectuate 67 de recoltări, 44 de la personalul medical şi 23 de la pacienţii acestei secţii. Facem precizarea că în momentul de faţă mai sunt teste în lucru. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare", a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.

În cursul dimineţii de miercuri reprezentanţii Spitalului "Dr.I.C.Parhon" anunţau că două doctoriţe, una de la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă, o a doua de la Clinica de Nefrologie, precum şi două infirmiere au fost depistate pozitiv la coronavirus în urma testelor făcute pe 100 de persoane.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top