fbpx
Coregraful Dan Berihoi are 9 ani de când nu i se dă nimic de făcut la Opera din Iași Coregraful Dan Berihoi are 9 ani de când nu i se dă nimic de făcut la Opera din Iași

Despăgubiri record în Războiul Operei: 30.000 de euro pentru Dan Berihoi. „De 6 ani vin la muncă, nu fac nimic”


Banii nu îi dă Beatrice Rancea, ci îi dăm noi, din bugetul public. Balerinul e victima unei hărțuiri neîntrerupte de 9 ani. A fost retrogradat și concediat de mai multe ori, de fiecare dată a câștigat în instanță, a primit salariile înapoi și daune morale. Judecătorii vorbesc în sentință de fenomenul de „mobbing”, o vânătoare dusă la extrem de un șef care îți vrea capul.

De 9 ani, un angajat al Operei Naționale Române Iași (ONRI) trece, la locul de muncă, printr-un adevărat calvar. Dan Berihoi a fost, în repetate rânduri, retrogradat din funcție, concediat, exclus din noile organigrame. Și, de fiecare dată, a câștigat în instanță vechiul post, salariile restante, dar și daune morale.

În ianuarie 2020, s-a schimbat organigrama, Berihoi fiind readus din maestru balet la statutul de balerin ansamblu, cea mai de jos treaptă, cea a unui debutant. A contestat decizia în instanță, se judecă în continuare cu șefii Operei.

În paralel, în martie, într-un alt proces intentat , același Dan Berihoi a câștigat 30.000 de euro daune morale. „Obligă pârâta (conducerea Operei – n.r.) să ia toate măsurile pentru respectarea demnității în muncă a reclamantului și să înceteze hărțuirea morală”, este sentința, fără precedent, a judecătorilor de la Tribunal. În motivare, judecătorii vorbesc despre fenomenul de „mobbing”.

Prima retrogradare
Din toate procesele și sentințele disponibile public pe portalul instanțelor de judecată se poate face o reconstituire a conflictului de la Operă. Începuturile sunt de-acum 9 ani, când la conducerea instituției a ajuns Beatrice Rancea.

„Începând cu anul 2011, a început să resimtă stări de tensiune la locul de muncă din partea noii conduceri a instituției care s-au concretizat prin treptată marginalizare urmată de retrogradare și de alte măsuri abuzive (...). Astfel, începând cu anul 2011, (Dan Berihoi – n.r.) a fost retrogradat din funcția de maestru balet (coregraf) în funcția de maestru studii balet”, se arată într-una din sentințe.

Practic, Berihoi a fost dat un pas mai jos în ierarhie. Adică, maestrul balet se ocupă de pregătirea spectacolului, în timp ce maestrul de studii e cel care face doar antrenamentul, repetițiile, un fel de antrenor secund de la fotbal. Berihoi a deschis proces împotriva deciziei de retrogradare.

Directoarea Beatrie Rancea susține, după 9 ani de persecuții împotriva lui Dan Berihoi, că nu e nimic personal: „Dacă voia să facă ceva, trebuia să anunțe conducerea”

Primele victorii în instanță
Însă, Berihoi a mers la muncă în mod normal. Dar nu i se dădea nimic de făcut. În 2013, angajatorul i-a acordat calificativul „insuficient” în cadrul evaluării profesionale anuale aferente anului 2011-2012. Deci, conducerea Operei a atacat pe două fronturi: retrogradare plus calificativ slab.
Fișa de evaluare din 2013 a fost anulată printr-o sentință a Tribunalului, în 2014. Deci, Berihoi – Rancea = 1-0
Procesul intentat pentru retrogradarea din funcție s-a finalizat tot în 2014. Instanța a dispus ca Berihoi să fie repus în funcția de maestru balet. Berihoi – Rancea = 2-0
Tot nu i s-a dat de muncă
Cu sentința de la Tribunal, Berihoi a fost reinstalat, scriptic, maestru balet. De pomană. Venea la muncă, dar nu i se dădeau atribuții.

„În aprilie 2016, a emis (Opera – n.r.) o nouă fișa de evaluare cu calificativul «insuficient». Și această fișă a fost anulată prin sentința civilă nr. 388/2017”, se mai arată într-una dintre motivări. Așadar, a doua evaluare, al doilea „insuficient” pentru Berihoi, un nou proces pe care l-a câștigat. Berihoi – Rancea = 3-0.

Prigoană totală în 2017

În 2017, un alt episod. Tuturor salariaților de la ONRI le-a fost evaluată activitatea profesională aferentă anului 2016. Cu excepția lui Dan Berihoi pentru care, în luna iunie, a fost emisă o decizie de evaluare în vederea concedierii pentru necorespundere profesională.

„În cuprinsul deciziei, se precizează că evaluarea va avea loc în data de 28 iunie 2017, iar dacă, din motive obiective, aceasta nu va avea loc, va fi reprogramată pe data de 29 iunie 2017, iar dacă la această dată din motive obiective evaluarea nu va avea loc, va fi reprogramată pe data de 30 iunie 2017 ... și tot așa până pe data de 18 iulie 2017. Însă conform anunțului privind activitatea specifică, recuperări și concediu de odihnă la compartimentul studii muzicale pentru anul 2017, afișat la avizierul ONRI în data de 27.06.2017 la ora 16.30, în perioadă 28 iunie-26 iulie salariatului (Dan Berihoi – n.r.) i s-au acordat de către angajator 21 de zile de repaus (aferente zilelor libere și a celor de sărbătoare legală «recuperări»”, se arată în sentință.

I s-au cerut trei coregrafii în 15 zile
Așadar, Berihoi și apărătorul său au identificat mai multe probleme în această acțiune de evaluarea profesională la care urma să fie supus.
1) Perioada evaluării se suprapunea peste cea de concediu
2) Se urmărea realizarea evaluării unui salariat căruia „nu i-a fost permis să lucreze timp de 6 ani” (2011 – 2017)
3) Angajatorul ar fi avut pretenții absurde de la Berihoi. Ca în 15 zile, să pună în scenă trei spectacole integrale, iar la momentul evaluării, membrii comisiei să-i indice o scenă, un fragment pe care să-l redea din aceste trei reprezentații.

„Este imposibil ca o persoană care nu a lucrat (din culpa angajatorului) în ultimii 6 ani să pregătească singur (fără suportul corpului de balet și fără crearea condițiilor de spațiu și logistică adecvată) coregrafiile pentru trei spectacole de mare complexitate: «Giselle», «Lacul lebedelor» și «Don Quijote»”, au susținut apărătorii lui Berihoi.

Nicio premieră anul acesta la Opera ieșeană, pe fondul pandemiei. Atmosfera a degenerat mult, vremurile bune s-au dus, Beatrice Rancea se apără de 8 luni atacurilor altor angajați, o falie separă două tabere într-un război continuu

Cosmin Marcovici, aliatul lui Beatrice Rancea
Evaluarea n-a mai avut loc în vară, ci a fost mutată în toamna anului 2017. Rancea era interimar la conducerea Operei din București, la Iași rămăsese Cosmin Marcovici în locul acesteia.

O sursă din interior a povestit cum s-a întâmplat atunci: „Soarta lui Berihoi era pecetluită dinainte. În ziua respectivă, el s-a prezentat în fața unei comisii formată din trei persoane. A fost introdus în sală pentru proba practică, însă comisia nu s-a mai prezentat. Ulterior, a fost dat afară pentru că n-a avea studiile necesare”.

Concedierea lui Berihoi a avut loc prin decizia din noiembrie 2017, în raport cu calificativul de „necorespundere profesională” acordat de comisia de evaluare pe 7 noiembrie.

În decembrie 2017, Rancea a revenit la șefia ONRI. Berihoi a contestat concedierea și, în octombrie 2018, a câștigat reîncadrarea, salariile restante și daune de 10.000 de lei. Banii și i-a recuperat apelând la un executor judecătoresc. Berihoi – Rancea = 4-0.
I-au verificat și diploma de studii

Un alt palier al discuției, deseori invocat de conducerea ONRI în procesele cu Dan Berihoi, a fost modul în care acesta a devenit maestru balet, în urma unui concurs din 1998. Pe scurt, concerea Operei ar fi identificat trei mari nereguli:
1) Concursul n-a fost anunțat în presă
2) Comisia de examinare n-ar fi verificat îndeplinirea condițiilor de participare la concurs, „respectiv existența unei diplome care să ateste absolvirea unor studii superioare de către candidat, așa cum erau cerințele postului”. Și că, la acel moment, Berihoi nu era absolvent de studii superioare
3) Dosarul candidatului și procesul verbal după concurs nu ar fi fost trimise spre verificare Ministerului Culturii. „Astfel, nu există confirmarea cerută de lege, din partea Ministerului Culturii, privind rezultatele obținute la concurs”, au argumentat avocații care au reprezentat ONRI

Dan Berihoi câștigă și a cincea oară
Și acest proces, al modului de desfășurare a concursului lui Berihoi, a fost pierdut de ONRI. În 2016, judecătorii au spus că dreptul la acțiune s-a prescris.

Instanța a hotărât: „Respinge ca prescrisă cererea pârâta - reclamantă ONRI privind 1) constatarea nelegalității concursului din data de 19 oct. 1998 pentru ocuparea postului de maestru balet, 2) anularea acestui concurs, 3) anularea procesului verbal întocmit pentru concursul din data de 19 oct. 1998 pentru ocuparea postului de maestru balet”.

Berihoi – Rancea = 5-0.

Dan Berihoi n-a primit niciun proiect în ultimii 6 ani. Un caz de mobbing extrem de rar, într-o instituție publică din Iași

Instanța decide: „Dați-i postul de maestru”

În acțiunile ulterioare, șefii ONRI au mai invocat acest concurs. Iată ce a consemnat un judecător despre stăruința conducerii de a aduce din nou în discuție concursul din 1998: „Critica privind angajarea acestuia în anul 1998 pe postul maestru balet este susținută și în continuare deși prin hotărâre judecătorească s-a stabilit cu putere de lucru judecat că aceasta este funcția pe care trebuie să o ocupe și să îi fie acordată reclamantului posibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile specifice postului”.

Proces pentru „respectarea demnității în muncă”

Tot în 2017, Dan Berihoi a dat el în judecată Opera din Iași. Obiectul procesului: respectarea demnității în muncă. Procesul s-a terminat acum câteva luni, pe 23 martie 2020.

„Reclamantul are o profesie ce implică echilibru emoțional, sentimentul aprecierii muncii depuse, coregrafia  implicând o activitatea artistică zilnică pentru însușirea tuturor figurilor de dans dintr-un spectacol și transmiterea emoției balerinului către public”, au apreciat judecătorii.

Aceștia au mai notat în motivare: „Tribunalul reține că reclamantul a fost pus în imposibilitatea de a transmite corpului de balet indicațiile regizorale, scenografice, coregrafice și ale maeștrilor corepetitori prin neincluderea acestuia pe lista pentru repetiții pentru spectacole, creând astfel un sentiment de inferioritate a acestuia față de corpul de balerini, cât timp reclamantul ocupă, potrivit contractului de muncă o funcție de execuție – maestru de balet”.

I s-a interzis „dreptul fundamental la muncă”

Practic, ani în șir Dan Berihoi a venit la muncă, s-a pontat, dar a stat pe bancă, ca simplu spectator. Nu a fost trecut pe afișele de spectacol, nu a participat la repetiții, nu a făcut nimic, nu i s-a dat nimic de făcut.

„Or, în speță, măsura nelegală a angajatorului, concretizată în emiterea deciziilor de încetare a contractului individual de muncă, evaluările profesionale anulate de instanță, lipsa acordării condițiilor pentru exercitarea atribuțiilor de maestru balet au fost de natură să producă reclamantului un prejudiciu moral, creându-i acestuia suferințe psihice. Or, prin toată această atitudine, se poate reține de către instanță faptul că i-a fost creat reclamantului o stare de insecuritate juridică cu privire la raporturile sale de muncă, i-au fost afectate atât drepturile ce țin de personalitatea umană, cât și dreptul fundamental la muncă”, au mai precizat magistrații.

Violență psihologică împotriva unui angajat
În cadrul acestui proces, avocatul lui Berihoi a vorbit despre „mobbing”. „Acest tip de acțiune al angajatorului a fost identificat în psihologie și denumit «hărțuire morală» (mobbing) - formă de violență psihologică Ia locul de muncă exercitată asupra unui salariat cu scopul de a fi determinat să își prezinte demisia. Mobbing-ul presupune izolarea celui vizat și împiedicarea lui de a-și îndeplini sarcinile de serviciu, crearea unui mediu ostil, nefavorabil, imposibil pentru continuarea activității”, au arătat aceștia, apelând la literatura de specialitate. În parte, judecătorii au preluat această argumentație.
30.000 de euro daune morale

În concluzie, instanța a decis: „Obligă pârâta (Opera – n.r.) să ia toate măsurile pentru respectarea demnității în muncă a reclamantului (Berihoi – n.r.) și să înceteze hărțuirea morală (...). Obligă intimată să plătească contestatorului sumă de 30.000 de euro, cu titlu de daune morale, la cursul BNR stabilit în ziua plătii efective”.

Berihoi – Rancea = 6-0.

Conducerea Operei a făcut apel la această sentință.

Dan Berihoi a venit în ultimii șase ani la serviciu, fiind plătit fără să facă nimic

Ultima tentativă a conducerii: schimbarea organigramei

Anterior însă, în luna ianuarie 2020, înainte de această pronunțare, conducerea Operei Naționale a schimbat organigrama. Iar Dan Berihoi, din maestru balet a ajuns balerin de ansamblu, adică cea mai de jos treaptă profesională. Exact ca în 1985 când s-a angajat prima dată.

Așa că, în februarie, Berihoi a deschis un nou front de luptă în instanță, contestând și această schimbare de organigramă prin care s-a schimbat denumirea din „compartiment balet” în „secție balet” și funcția din „maestru balet” în „șef de secție balet”. La noua denumire de șef de secție, Dan Berihoi nu s-a mai încadrat pentru a participa la concurs.
Războiul continuă chiar și după șase procese

În vârstă de 53 de ani, Dan Berihoi va finaliza zilele acestea cursurile Universității de Artă „George Enescu” din Iași, Facultatea de Teatru, specializarea coregrafie.

Contactat telefonic, Dan Berihoi a refuzat să se pronunțe în legătura cu situația sa de la Operă: „Sunt procese pe rol, nu vreau să fac niciun comentariu”.

Pentru șirul de procese din ultimii ani, Beatrice Rancea, managerului Operei, are propriile explicații. „Dan Berihoi este acum pe postul de balerin ansamblu. Nu a fost nimic personal, dar n-avea studiile necesare pentru acea funcție”, a declarat Rancea. Despre faptul că ani la rând lui Berihoi nu i s-a dat nimic de făcut, Rancea a spus că exista o procedură. „Dacă se simțea pregătit, trebuia să facă o cerere adresată conducerii”, a spus aceasta.
Războiul în instanță dintre cei doi este departe de final.

Article image
Fostul director al Operei Naționale Iași, Cosmin Marcovici (48 de ani), actual secretar de stat la Ministerul Culturii, a întins buzele să o sărute pe gură pe una din membrele Corului Junior. Fata i-a dat doar obrazul, iar în seara aceea directorul a abordat-o pe chat-ul Facebook. Așa a început „idila”. Eleva avea atunci 17 ani și 6 luni. Marcovici i-a spus: „Acum ești numai bună. Apoi îmbătrânești”. I-a cerut să vină la el...
Autor Cezar Moraru Anchete 08 Ianuarie 2020


Additional Info

  • Text afisat sub titlu: Breaking News
Citeste si...
Nota
(2 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top