Caz REVOLTĂTOR la Spitalul Județean Craiova: femeie decedată de cancer, pusă pe lista suspecților de coronavirus deși nu fusese testată. I-au dispărut cerceii și 900 de lei

Caz REVOLTĂTOR la Spitalul Județean Craiova: femeie decedată de cancer, pusă pe lista suspecților de coronavirus deși nu fusese testată. I-au dispărut cerceii și 900 de lei


Familia unei femei decedate de cancer la colon află că vor primi rămășițele într-un sac sigilat ca și cum aceasta ar fi murit de Covid-19, deși nu fusese testată. Directorul medical al unității spune că femeia fusese internată singură în salon pe Secția Chirurgie, dar personalul a găsit-o noaptea dormind cu o pacientă care a fost confirmată cu Covid, relatează Gazeta de Sud.

Familia decedatei a filmat o discuție cu cadrele medicale, în care le apostrofau de ce le dau ruda în sac sigilat, ca și când ar fi avut Covid dacă femeia a murit de cancer și a stat singură în salon.

„A plecat, pur și simplu, din salon. Pacienta pozitivă a fost transferată la Boli Infecțioase, iar dânsa a fost contact al pacientei pozitive. Legislația nu îți spune ce să faci, în cadrul spitalului, la un astfel de caz. Dacă ești contact, trebuie să stai 14 zile în izolare, în mod normal. Pacienta a și avut a doua zi urgență chirurgicală. Nu se putea testa în prima zi. Testul se face la câteva zile după contact, iar pacienta a decedat și nu s-a mai putut face testarea“, directorul medical, Bogdan Fănuţă, potrivit Gazeta de Sud.

Rudele acuză de asemenea că decedatei îi lipsesc mai multe bunuri, printre care cercei și 900 de lei.

Familia a filmat o discuție în care întreabă de ce primește hainele decedatei, „acestea nu sunt infectate?” Oamenii strigă că nu acceptă așa ceva, în timp ce personalul spitalului le spune „în mod normal, se testează la şase zile de la contact, dar dânsa nu a mai apucat să fie testată, astfel că rămâne suspectă. De aceea vine în sac, aceasta este procedura“.

Rudele povestesc că, în cele din urmă, un medic a rămas singur în salon cu unul dintre aparținători și i-a spus că femeia nu are coronavirus și li se va da trupul pentru a fi înmormântată cum se cuvine.

Oamenii spun și că au întrebat de cerceii decedatei și li s-a spus că nu a avut cercei. Abia după insistențe i-ar fi primit înapoi, împreună cu 170 lei, după ce inițial primiseră doar telefonul și două monede de 10 bani.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top