fbpx
Portokal
Nesimțirea lui Trofin: nu mai e la Putere, stă iar în „medical” de 3 luni. A mai stat 4 ani acasă, pe banii noștri

Nesimțirea lui Trofin: nu mai e la Putere, stă iar în „medical” de 3 luni. A mai stat 4 ani acasă, pe banii noștri


În acest timp, 28 de angajați de la Apele Române îi plătesc împrumuturile pe care acesta nu le-a mai achitat și ei le-au garantat. Cazul e de Cartea Recordurilor: între 2012 și 2016, Nicolae Trofin și-a luat zeci de concedii medicale, fiind în conflict cu directorii. Acum a luat-o de la capăt: și-a luat certificat medical de la un cabinet privat și stă acasă din 6 aprilie. Salariul îi merge fără probleme. Dacă nu e director pe viață, Trofin nu vine la serviciu.

Lovitură de teatru la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut – Bârlad. Unul dintre directori, Nicolae Trofin, este în concediu medical din 6 aprilie. Adică de trei luni și-o săptămână.

În plus, în luna mai, și-a dat în judecată instituția la care este salariat. „Pretenții daune morale” este obiectul procesului. Fix 3 milioane de euro este cifra aiuritoare pe care Trofin o cere de la angajator. Directorul Trofin nu este la prima ispravă: din 2012 și până în 2016, acesta a fost în medical 825 de zile lucrătoare, aducând 93 de certificate.
Trofin cere 3 milioane de euro
De la începutul lunii aprilie 2020, Nicolae Trofin, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Iași, se află în concediu medical. Pe 19 mai, acesta a deschis proces la Tribunalul Iași împotriva ABA Prut – Bârlad și a Administrației Naționale Apele Române și a cerut daune morale de 3 milioane de euro. O solicitare fără precedent care i-a lăsat muți de uimire pe colegii săi.

Petru Avram, directorul ABA Prut – Bârlad, a refuzat să comenteze această situație. „Este un proces pe rol, nu pot vorbi”, a declarat Avram.

REPORTER DE IAȘI a încercat să-l contacteze pe Trofin atât telefonic cât și la adresele la care a domiciliat în ultima perioadă. Însă, nu a fost găsit pentru a-și preciza propriul punct de vedere.

Nicolae Trofin are 59 de ani, din 2012 stă mai mult pe-acasă, iar salariu aproape întreg și are o parteneră mult mai tânără, Roxana Chiruță, care îi ține isonul

A avut 92 de certificate medicale

În ultimii ani, Nicolae Trofin (59 de ani) a stat sute de zile în concediu medical, a fost demis de două ori și tot de-atâtea ori a fost reîncadrat în urma unor decizii judecătorești.

Spre exemplu, în luna mai 2017 a fost concediat pentru că în perioada 22 august - 31 august 2016 a lipsit de la serviciu, fără ca, până la data de 20 octombrie, să prezinte vreun document justificativ.

În decizia de desfacere a contractului de muncă se precizează: „din anul 2012 până în 2016, v-aţi aflat în incapacitate temporară de muncă un număr de 825 de zile lucrătoare, aţi prezentat un număr de 93 certificate de concediu medical”.
Și o subalternă apropiată de-a lui Trofin a adunat, în trecut, un număr impresionat de „medicale”. Roxana Chiruță a adus la serviciu 86 de certificate medicale cu diverse boli. Surse din interiorul instituției au afirmat că acum Chiruță vine la serviciu.

A făcut credite și le plătesc alții
În toamna anului trecut, REPORTER DE IAȘI a scris despre faptul că mai mulți angajați ai ABA Prut – Bârlad au contractat credite pentru Trofin sau au fost garanți pentru acesta și s-au trezit cu popriri pe salarii. La fel ar fi procedat și Roxana Chiruță, partenera directorului.

În septembrie 2019, mai multe IFN-uri au deschis procese pe numele celor doi: 14 acțiuni împotriva Roxanei Chiruță, 9 împotriva lui Nicolae Trofin.

Nicolae Trofin, înglodat în datorii
Pe site-ul www.rowater.ro al ABA Prut Bârlad, la secțiunea declarații de avere pentru anul 2020, lipsește cea a lui Nicolae Trofin. Ultima existentă este cea semnată pe 14 iunie 2019.

Potrivit acestui document, Trofin a declarat un câștig salarial net aferent anului 2018 de 58.255 lei, adică 4.854 lei lunar, echivalentul a 1.000 de euro. În plus, Trofin a notat că la vremea respectivă avea 8 credite la diferite bănci și IFN-uri. Acestea totalizau aproximativ 114.000 lei și 41.000 euro, fiind scadente în 2019, 2023 și 2025.

Fostul director stătea în toamna lui 2019 la vila Apelor Române de la Rediu, unde angajată e sora prietenei lui, Roxana Chiruță

Stau într-o vilă a Apelor Române
În septembrie anul trecut, REPORTER DE IAȘI a dezvăluit că Nicolae Trofin și Roxana Chiruță locuiau într-unul dintre cantoanele Administrației Bazinale, cel de la Rediu. Complexul se află pe malul lacului și acolo sunt îndreptățiți să locuiască barajiștii și familiile acestora. Oficial, la acel canton stăteau Mirela Rusu (barajistă) și Iulian Rusu (instalator), în fapt sora și cumnatul Roxanei Chiruță.
E procesoman. Victime: CNA și CSM

Nicolae Trofin a avut și încă are multe procese pe rolul instanțelor. Spre exemplu, pe 14 septembrie 2020 are termen într-un proces deschis în februarie 2019, tot împotriva ABA Prut – Bârlad, având ca obiect „drepturi bănești concediu de odihnă, drepturi salariale”.
S-a judecat cu șefii săi, a obținut sentințe de reangajarea și și-a câștigat salariile și drepturile bănești restante.

Trofin a dat în judecată instituţia şi pentru o cercetare disciplinară din anul 2015. Trofin şi Chiruţă au dat în judecată şi Consiliul Naţional al Audiovizualului, iar anul trecut s-au îndreptat împotriva Inspecţiei Judiciare, organ al Consiliului Superior al Magistraturii, nemulţumiţi probabil de conduita unor judecători din dosarele lor. Directorul SGA Iași a mai dat în judecată și REPORTER DE IAȘI precum și Realitatea TV și a făcut plângere penală pentru scurgere de informații.

Article image
10 angajați de la Apele Române Iași au garantat credite contractate de către un șef din instituție pe nume Nicolae Trofin sau chiar au luat direct credite pentru el. Acum au popriri pe salarii pentru că directorul nu a plătit ratele. La fel a procedat și partenera sa de viață, Roxana Mihaela Chiruță: a luat creditele, nu a mai dat banii, iar subordonații lui Trofin achită nota. Evacuat dintr-un apartament pentru datorii, Tr...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 25 Septembrie 2019

Article image
În 2015, când DNA a demarat ancheta pe concediile medicale de la Ape, cei doi s-au întors vreo 6 luni la serviciu. Apoi iar au stat acasă. Cuplul de pomină profită de contribuțiile românilor cinstiți. Fostul director de la Sistemul de Gospodărire, Nicolae Trofin, stă de cinci ani în medicale, adunând 97 de certificate. Prietena sa, Roxana Chiruță, are 86 de avize medicale. Mult timp, Trofin a luat chiar și 100% din salariul...
Autor cristi tanasa Anchete 06 Aprilie 2017


Additional Info

  • Text afisat sub titlu: Breaking News
Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top