fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Dezbaterea momentului: la Iași a început prima conferință națională în care se discută cele mai importante aspecte legate de pandemia de coronavirus

Dezbaterea momentului: la Iași a început prima conferință națională în care se discută cele mai importante aspecte legate de pandemia de coronavirus


Iaşul organizează, începând de astăzi, prima conferinţă de boli infecţioase care are drept temă infectarea cu virusul Sars CoV-2. Toate prelegerile şi evenimentele din cadrul conferinţei vor avea loc online.

Manifestarea este organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, în colaborare cu Societatea Română de Boli Infecţioase şi Spitalul „Sfânta Parascheva” din Iaşi.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a deschis lucrările conferinței, adresând mulțumiri participanților la eveniment, dar și presei locale și naționale care a oglindit activitatea medicilor infecționiști greu încercați în această perioadă de pandemie.

În deschidere a fost prezentat, de altfel, și un film „de suflet” cu medici, pacienți, asistenți și infirmieri aflați pe baricade în lupta împotriva noului coronavirus.

Carmen Dorobăț a precizat că la Conferință Națională de Patologie Infecțioasă, PATINF 2020, s-au înscris online peste 300 de participanţi din toate centrele universitare medicale din România:

„La această conferinţă avem înscrişi, în momentul de faţă, peste 300 de participanţi. Ar fi de subliniat că vor avea prelegeri nume de elită ale medicinei din România, colegi de la Bucureşti, Constanţa, Craiova, Timişoara, Cluj, Târgu Mureş, din toate centrele universitare ale ţării. Această infecţie care priveşte infecţia cu Sars CoV-2, reclamă din partea noastră, a infecţioniştilor o interrelaţie permanentă cu alţi colegi, aşa cum de fapt ne-a obişnuit deja în ultima perioadă şi, este vorba de neurologi, nefrologi, psihiatri, cardiologi, s.a.m.d.”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

Vor avea prelegeri nume de elită din medicina românească, de la Bucureşti, Cluj, Timişoara, din toate centrele universitare ale ţării, dar şi Raed Arafat și Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD „Sfântul Spiridon” Iași.

Cel care va susţine prima prelegere online, începând cu ora 15.00, este acad.prof.univ.dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedintele de onoare al conferinţei, manager general la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din Bucureşti, tema prelegerii fiind „Managementul pacientului cu SARS COV2 de la fiziopatologie la terapie“.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top