fbpx
Portokal

Items filtered by date: Miercuri, 07 Octombrie 2020

Imagini revoltătoare au fost filmate de o televiziune locală la Spitalul Județean Neamț, unde mai mulți pacienți, unii dintre ei în vârstă, erau ținuți de ore bune în curtea spitalului, pe scaune. În imagini apare și o femeie căreia i se administra o perfuzie, fiind așezată pe scaun, cu stativul langă ea, pe asfalt, dar și un bărbat care spunea că stă de 14 ore și că li s-a transmis să aștepte până se vor elibera locuri. Cu toții au spus că sunt suspecți de COVID-19.

Published in Moldova
Zece persoane au ajuns la spital miercuri dimineaţă după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet şi s-a răsturnat pe DN1, în zona localităţii Păuleşti.

Published in Social
La nivel european există o bătălie pentru Remdesivir, în condițiile în care mai multe țări se confruntă cu stocuri pe sfârșite.

Published in Sanatate
Interlopul Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, și fiul său, pe numele cărora existau mandate de executare a unor pedepse cu închisoare de 13 ani, respectiv 9 ani, au fost identificați de polițiștii din Mehedinți.

Published in Justitie
Grupul de Comunicare Strategică a raportat miercuri, 7 octombrie, alte 2.958 de infecții cu coronavirus (dintr-un total de 27.849 de teste) și 82 de decese din cauza COVID-19.

Published in Sanatate
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, reales în funcţie pentru al cincilea mandat consecutiv, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că majoritatea în Consiliul Local va fi asigurată de PNL şi USR.

Published in Moldova
Un bărbat de 51 de ani, din Buftea, acuzat că racola fetițe pe internet, mințind că e de vârsta lor, a fost arestat. În locuința lui au fost găsite mai multe spații de stocare, păpuși modificate, precum și haine și lenjerie intimă pentru fetițe cu vârste de până la 5 ani, potrivit Mediafax.

Published in Justitie
Polițiștii din Prahova au anunțat, miercuri, că au reținut pentru 24 de ore persoana care a tras marți cu un pistol cu bile, în urma unui scandal în care doi tineri au fost împușcați în cap.

Published in Justitie
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, susţine că persoanele care îndeamnă credincioşii să meargă la Pelerinajul de Sfânta Parascheva „nu ţin nici 1% la binele lor". De asemenea, acesta recomandă cetăţenilor să nu pornească la drum spre Iaşi.

Published in Sanatate
Accident grav pe o stradă din Ploieşti. Un microbuz care transporta 11 copii la un after-school a fost implicat într-un accident rutier. Trei elevi au avut nevoie de îngriji medicale, în timp ce şoferul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Published in Social
Pagina 2 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top