Items filtered by date: Vineri, 07 Februarie 2020

Şapte persoane din Călăraşi, acuzate că au exploatat mai multe tinere pentru prostituţie, printre acestea fiind şi minore, au fost reţinute de procurorii DIICOT.

Published in Justitie
Un bărbat din localitatea ilfoveană Chitila a încălcat ordinul de protecţie emis de instanţa de judecată şi a mers la domiciliul soţiei, pe care a înjunghiat-o mortal, după care a încercat să îşi ia viaţa, scrie Agerpres.

Published in Justitie
Ministerul Educației a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care obligă primăriile să le plătească 150 de lei elevilor cu rezultate bune la învățătură și celor care provin din familii sărace.

Published in Educatie
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Arad, a fost accidentat mortal de un tren, în cursul nopţii, în zona podului CFR care traversează râul Mureş, victima fiind descoperită abia vineri dimineaţa, informează Agerpres.

Published in Social
Avocatul Poporului a transmis vineri un comunicat de presă referitor la demersurile privind situația din localitatea Ditrău, județul Harghita.

Published in Social
Un bărbat a fost găsit decedat, joi, pe o stradă de la marginea satului Braia, în timpul unei acţiuni de deszăpezire, poliţiştii tulceni întocmind în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă.

Published in Social
Polițiștii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița – Năsăud,  au efectuat, joi, 28 de percheziții, la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale din județele Iași, Bistrița-Năsăud și Galați, precum și din București. Față de 8 persoane a fost dispusă măsura reținerii.

Published in Justitie
Constantin Cîrje, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Sectorului 3 - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Published in Justitie
Poliţiştii de frontieră din Vama Borș au depistat o tânără din R. Moldova, în vârstă de 23 de ani, intrată legal în ţară, care a încercat să treacă frontiera folosind un document de călătorie ce aparţinea altei persoane.

Published in Social
Patronii clubului de noapte din Caracal acuzaţi de procurorii DIICOT că obligau fete, unele minore, să danseze la bară şi să se prostitueze, au fost plasați în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Published in Justitie
Pagina 2 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top