fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Items filtered by date: Miercuri, 20 Octombrie 2021

* Veolia a anunțat rezilierea contractului cu Primăria în luna ianuarie 2021, iar documentul a fost semnat efectiv în aprilie
* Mihai Chirica avea timp să cumpere cărbune pentru iarnă încă din luna iunie, când era 70 de dolari tona
* Îl va lua în noiembrie cu 270 de dolari tona. Pierderea este imensă și nu există nicio justificare, pur și simplu primarului nu i-a păsat
* Diferența de preț înseamnă o gaură de 18 milioane de dolari la bugetul local. Cu acești bani făceai o Sală Polivalentă sau pasajul subteran din Podu Roș
* Veolia a plecat din cauza pierderilor, perspectivele fiind și mai sumbre, odată cu scumpirea gazului
* Mihai Chirica exploatează CET cu o pierdere asumată în aceasta iarnă cuprinsă între 5 și 10 milioane de euro
* Gaura produsă e premeditată: timp de 6 ani, Administrația Chirica n-a transformat punctele termice în centrale de cvartal, pe gaz metan
* Jaful e total: Primăria refuză oficial să spună câte apartamente mai sunt branșate la sistemul centralizat de termoficare, pentru că pe baza unor cifre umflate s-au luat bani europeni pentru dezvoltare

Inconștiență, nepăsare, nepricepere. Sau toate trei luate la un loc. Fapte: centrala electrică și de termoficare nu are, nici la această oră, cele 100.000 tone de huilă necesare alimentării cu apă caldă și încălzire a 20.000 de familii și a sute de instituții publice, școli și spitale. Unic responsabil: primarul Mihai Chirica.

Published in Slideshow HOMEPAGE

Published in Anchete
Alexei Navalnîi a primit Premiul Saharov 2021, pentru libertatea de gândire, al Parlamentului European, se arată într-un comunicat de presă publicat de Parlamentul European.

Published in Panorama
Mai mulți șoferi români au primit e-mail-uri prin care au fost informați că ar fi fost sancționați în trafic pentru depășirea vitezei legale. Acestora li s-a cerut să plătească amenda online. Poliția Română atrage atenția că este vorba de o înșelătorie și avertizează românii să nu dea curs unor astfel de solicitări.

Published in Social
Un nou tronson de terapie intensivă din cadrul secţiei exterioare Leţcani a fost operaţionalizat, a declarat miercuri seara managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu.

Published in Sanatate
Elevii vor intra în vacanță pentru două săptămâni, a anunțat, miercuri, președintele Klaus Iohannis. Astfel, toate școlile și grădinițele se vor închide începând de luni, 25 octombrie.

Published in Educatie
Procurorii DNA Constanța au reținut marți doi inspectori ANAF pe care i-au prins în flagrant în timp ce primeau câte 4.000 de lei de la administratorul unei firme, potrivit unui comunicat de presă.

Published in Justitie
Un profesor de 56 de ani, din Călărași, a fost arestat, miercuri, fiind acuzat că a întreținut relații sexuale cu o fată de 15 ani și ar fi obligat-o să se prostitueze, informează realitatea.net.

Published in Justitie
Poveste revoltătoare în Constanța, unde două eleve de liceu au fost tâlhărite și agresate sexual de cinci adolescenți. Incidentul s-a petrecut chiar în pauza mare, în instituția de învățământ, care nu este păzită și nici supravegheată video.

Published in Educatie
Record înspăimântător în România. 426 de femei și tinere minore au fost ucise în ultimii opt ani în familie, dintre care 33 doar anul acesta.

Published in Social
Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top