fbpx
 

Items filtered by date: Marti, 10 August 2021

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, la controlul de frontieră,  doi cetățeni din Siria, care se aflau ascunși în saci din plastic, într-un autocamion încărcat cu piese din fier. La momentul coborârii din mijlocul de transport, unul dintre ei și-a pierdut temporar cunoștința, polițiștii de frontieră acordându-i primul ajutor şi solicitând de îndată sprijin medical. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Giurgiu, care a acordat îngrijiri medicale de specialitate tânărului, starea acestuia fiind stabilizată.

Publicat in Social
Polițiștii ieșeni efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești şi violenţă în familie.

Publicat in Justitie
Polițiștii ieşeni au intervenit luni, 9 august, la peste 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 220 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate 35 de infracțiuni.

Publicat in Social
Scene de coşmar în judeţul Gorj. Un bărbat şi-a ucis propria mamă pe care ar fi decapitat-o cu o sabie. Femeia a murit pe loc. Crima a avut loc noaptea trecută.

Publicat in Social
Un clujean a avut parte de o surpriză neplăcută. Omul şi-a găsit maşina, în parcare, mânjită de ketchup de la un cap la altul. Pe parbrizul autoturismului a fost lăsat și un bilet pe care scria „Proaspăt căsătoriți”. Imaginile au devenit virale pe internet, iar mesaje ironice n-au întârziat să apară

Publicat in Social
Episcopia Huşilor a transmis rezultatele demersului iniţiat în 2018 de stabilire a circumstanţelor morţii fostului Episcop de Huşi Grigorie Leu, decedat în condiţii suspecte la 1 martie 1949, afirmând că fostul ierarh a fost otrăvit de regimul comunist.

Publicat in Moldova
Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Galaţi a fost la un pas de moarte, după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită de o maşină şi el a fost proiectat într-un copac. Accidentul s-a produs pe E85, în apropiere de localitatea Sascut, din județul Bacău.

Publicat in Moldova
Poftele tale în materie de mâncare au ajuns să fie la superlativ și ești în căutare de gusturi noi? Iulius Mall Iași și Tazz by Emag îți propun o nouă experiență culinară prin care vei descoperi un nou univers de arome și mixuri gastromice. Încearcă fusionul de bucătării internaționale din foodcourt-ul Iulius Mall Iași și câștigă unul dintre premiile disponibile în aplicația Tazz!

Publicat in Timp Liber
Pagina 3 din 3

Arhiva ReporterIS

« August 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31