fbpx
 

Items filtered by date: Marti, 29 Noiembrie 2022

Costin Stancu, la data faptei vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că a dat mită unui poliţist rutier pentru a nu-l amenda.

Publicat in Justitie
Sfântul Andrei este sărbătorit pe 30 noiembrie, dată care marchează, în acelaşi timp, şi ultima zi de toamnă din an.

Publicat in Social
Acuzat că a mușamalizat un accident de circulație, adjunctul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Cristian Radu, se pensionează la 49 de ani. Generalul va încasa o pensie de aproximativ 12.000 de lei.

Publicat in Administratie Locala
Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat o remorcă frigorifică încărcată cu aproximativ 420.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în  valoare de aproximativ 1,4 milioane de euro. Cercetările în cauză sunt desfăşurate sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat.

Publicat in Social
Președintele rus, Vladimir Putin, în vârstă de 70 de ani, despre care se spune că este „grav bolnav” s-a întâlnit luni cu președintele Kazahstanului Kassym-Jomart Tokayev, în vârstă de 69 de ani, scrie The Sun.

Publicat in Panorama
CFR Călători a anunțat, luni, că a decis să reziliere contractul cu firma care a organizat petrecerea cu lăutari care urma să aibă loc pe 1 decembrie în Trenul Regal.

Publicat in Administratie Locala
Poliţiştii din Mureş efectuează marţi dimineaţă 8 percheziţii domiciliare într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism, 5 persoane urmând să fie audiate.

Publicat in Justitie
Doi agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost reţinuţi pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ei construind imobile pe care le vindeau, obţinând astfel profit, informează, miercuri, un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Publicat in Justitie
Bancomatul instalat la Pavilionul expozițional din Constanța a fost ținta hoților care l-au aruncat în aer, la două săptămâni după ce s-a întâmplat același lucru la bancomatul din localitatea Castelu.

Publicat in Justitie
Preşedintele Partidului Ecologist Român, Dănuţ Pop, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut 10.000 de euro în schimbul angajării unei persoane la un cabinet parlamentar.

Publicat in Justitie
Pagina 3 din 4