fbpx
 

Items filtered by date: Miercuri, 20 Iulie 2022

Poliţiştii din Argeş au efectuat, miercuri, şase percheziţii domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 9 milioane de lei.

Publicat in Social
Jumătate dintre angajaţii români şi-au schimbat locul de muncă cel puţin o dată în ultimii doi ani, iar principalele motive invocate au fost un salariu mai bun la noul job şi disponibilizările sau volumul prea mare de muncă, în timp ce o treime au plecat pe fondul concedierilor, arată rezultatele unui sondaj publicat, miercuri, de o platformă de recrutare online.

Publicat in Joburi
Poliţiştii ieşeni au intervenit marți la peste 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 250 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 35 de infracţiuni.

Publicat in Social
Adrian Răulea, fost angajat al Primăriei Cluj, este noul secretar de stat în Ministerul Investițiilor, funcție atribuită organizației PNL Sibiu, în cadrul negocierilor interne, relatează Turnul Sfatului.

Publicat in Administratie Locala
O femeie din Ucraina care  fugit din calea războiului a fost amenințată cu moartea și exploatată de bărbatul pentru care lucra. Femeia a spus că muncea la negru și zile în șir a trebuit să îndure umilințe cumplite și să trăiască într-o continuă teroare. Bărbatul are acum dosar penal.

Publicat in Social
Fermierii vor putea accesa, începând de miercuri, credite bancare de la CEC, în valoare de cel mult trei ori subvenţia anuală pe suprafaţă care li se cuvine de la Uniunea Europeană, conform Agerpres.

Publicat in Agricultura
Un livrator de pizza a fost numit „super-erou” după ce a intrat într-o clădire cuprinsă de flăcări și a salvat patru copii, apoi a sărit de la fereastră cu al cincilea.

Publicat in Panorama
Un șofer de TIR român a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce căra cadavrul unei femei pe care a ucis-o cu un tomberon, apoi a lăsat-o într-un parc.

Publicat in Panorama
O groapă a apărut în asfaltul unei străzi din New York, luni, înghițind o dubă parcată acolo. Metropola americană se confruntă cu ploi și vânt puternic, relatează The New York Times.

Publicat in Panorama
Pagina 3 din 3

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31