fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 

Items filtered by date: Vineri, 12 August 2022

În acest final de săptămână, în Amfiteatru se vor reuni veteranii muzicii folk din România, în cadrul concertului „Cenaclul Flacăra”. BOO Party revine în Palas cu o nouă ediție, unde personajele fantastice se vor juca împreună cu cei mici și vor susține ateliere creative.

Publicat in Timp Liber
S-a iscat o furtună de vară: dispare sau nu dispare, în noul proiect al legii învățământului superior, CNATDCU? Luări de poziție, articole de presă, rectori și academicieni pronunțându-se. Ba chiar și președintele CNATDCU a vorbit, ne spune presa curioasă: dorește desființarea instituției pe care o conduce. Oare câte instituții au în frunte decidenți care doresc desființarea propriilor stabilimente?

Publicat in Educatie
Pronunțarea în cazul Caracal se amână pentru data de 9 septembrie. Tribunalul Olt era așteptat azi, 12 august, să pronunțe sentința în dosarul Caracal, legat de dispariţia adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, acum 3 ani. Procurorii DIICOT îl acuză pe Gheorghe Dincă de 8 infracțiuni de omor calificat, profanare de cadavre, trafic de persoane, trafic de minori și viol. Celălalt inculpat, Ștefan Risipițeanu, este acuzat că ar fi violat-o pe Luiza, în locuința lui Dincă. Cei doi se află în Penitenciarul Craiova.

Publicat in Justitie
Actrița Anne Heche consumase cocaină și probabil fentanil, un opioid puternic, înainte să urce la volanul mașinii cu care a avut un accident deosebit de grav, au transmis surse din poliția din Los Angeles, citate de TMZ.

Publicat in Vedete
Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, emisă de autoritățile din Franţa.

Publicat in Moldova
Poliţiştii de frontieră din cadrul vama Stânca au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care s-a dovedit a fi falsificat.

Publicat in Moldova
Poliţiştii ieşeni au intervenit joi la peste 130 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 280 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 40 de infracţiuni.

Publicat in Social
Imagini dramatice au fost filmate pe mare. Mai mulți tineri au fost salvați din valurile uriașe în ultima clipă. Momentele de groază prin care au trecut turiștii au fost postate pe paginile de socializare chiar de salvatorii acestora.

Publicat in Social
Mama fostului președinte, Igor Dodon, a fost agreată verbal, miercuri, de o activistă, care a huiduit-o atât la intrarea cât și în sala de așteptare a Procuraturii Anticorupție din Chișinău, întrebând-o „cum a venit la Procuratură, parcă era cu infarct la spital”, informează G4Media.

Publicat in Moldova
Meta testează criptarea pentru serviciul Messenger şi plănuieşte să lanseze această facilitate pentru toţi utilizatorii în cursul anului viitor.

Publicat in IT
Pagina 2 din 3