Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, marţi, după ce un autoturism a lovit o căruţă, accidentul având loc pe DJ 203K, în localitatea buzoiană Robeasca.
George Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, pentru trafic de influenţă în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul Aeroportului "Henri Coandă" din Otopeni.
Inspecția Judiciară a început controale cu dedicație. La sfârșitul lunii august, în plină vacanță judecătorească, organismul de control a transmis Curții de Apel București (CAB) o solicitare imperativă.
Curtea de Apel Ploieşti a dispus începerea judecăţii pe fond în dosarul în care Gelu Oltean, fost şef al DGIPI, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, fiind acuzat că a organizat împreună cu iubita lui şi Thomas Lishman şedinţe de şamanism.
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, după ce ar fi înjunghiat în piept un bărbat de 46 de ani într-un apartament din Sectorul 6 al Capitalei.
Instituția unde s-au inventat 16 salarii lunare, inclusiv salariu pentru „Vacanța mare”: la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară se plătesc patru salarii suplimentare pe an. Instituția ținea secrete aceste informații, dar deputatul USR Claudiu Năsui a dat-o în judecată și a obligat-o să arate de ce venituri dispun angajații ASF, scrie defapt.ro.
Crime în direct, mult sânge, zeci de cadavre carbonizate şi un soldat decapitat apar într-o compilaţie de materiale audiovizuale, în mare parte nedifuzate până acum, pe care armata israeliană a prezentat-o luni presei internaţionale cu scopul declarat de a face cunoscută oroarea masacrului comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie şi pentru a dovedi comiterea de "crime împotriva umanităţii", transmite EFE.
Alegerea materialelor potrivite este un aspect crucial în procesul de amenajare al unui apartament cu 3 camere. Plăcile de marmură și cele de gresie sunt două dintre cele mai populare opțiuni, fiecare având propriile avantaje și caracteristici. Vom explora în continuare beneficiile și particularitățile fiecăreia pentru a ajuta la o decizie informată.