fbpx
 
Managerul Institutului „Matei Balş” din Capitală, Adrian Streinu Cercel, spune că își menține declarația potrivit căreia pandemia de COVID-19 se va termina în anul 2023.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, la Timişoara, că profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19, precizând că acesta nu mai este nici membru al comisiei.

Asociaţia civică Reset îi solicită ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, prin intermediul unei scrisori deschise, să-l demită pe directorul Adrian Streinu Cercel de la conducerea Institutului Boli Infecţioase Prof. Dr. „Matei Balş” din Bucureşti.

Uniunea Salvați România susține că se impune demiterea lui Adrian Streinu-Cercel din postul de manager al Institutului bucureștean de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

Medicul Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecționase „Matei Balș” a declarat la Antena 3 că unul dintre scenariile luate în calcul este acela că în următorul an de zile 80% din populația de 19 milioane de locuitori a României ar trebui să facă infecția cu coronavirus. Streinu-Cercel susține „vârful” epidemiei va fi după Paște, când românii se vor reuni în familii pentru petrecerea sărbătorii, dar că nu ar trebui să facă asta fiindcă cea mai vulnerabilă parte din societate sunt vârstnicii, în rândul cărora infecția cu COVID 19 poate fi fatală.

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel: “S-a constatat o mai mare incidență a acestor infecții în zona rurală săracă din județele din NE. Sunt câteva sute de mii de persoane infectate la nivel național”. Directorul Spitalului de Boli Infecțioase Iași: “Fiecare spital ar trebui să aibă un infecționist care să facă schema de tratament în cazul bacteriilor rezistente la antibiotice”.

Peste 300 de medici infecționiști participă la Iași la ediția cu numărul 15 a Conferinței Naționale de Patologie Infecțioasă, adică trei sferturi din numărul total al infecționiștilor din România. PAT INF 2019 este organizată de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva” din Iași, Universitatea de Mdeicină și Farmacie “Grigore T.Popa”, Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA și Asociația Institutul Pan-European de Cercetare “Prof Dr. Vasile Luca”, între 19 și 22 iunie 2019, la Hotel Internațional. Tema din acest an este “Provocarea Teoriei în practica medicală curentă”.


Medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balş din Capitală, recomandă populației o serie de măsuri după ce miercuri dimineață Ministerul Sănătății a declarat oficial epidemie de gripă în România: "Problema este igiena personală - apa și săpunul sunt sfinte, nu dezinfectanții. Nu strănutăm în mână. Este bine să purtăm și masca de protecție", a afirmat medicul, într-o conferință de presă comună cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Adrian Streinu Cercel a lansat, de asemenea, un apel ca oamenii să nu meargă cu copiii la mall și în zone aglomerate.

Compania Antibiotice a fost partener principal al Congresului Societății Euro-Asian Bridge for Cardiovascular Surgery (EABM) desfășurat în perioada 21-24 septembrie 2017 la Iași.

 

Congresul a fost organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” și Academia Oamenilor de Știință din România.


Timp de trei zile, la Iași, în perioada 19 – 21 octombrie, are loc un eveniment științific care tinde să devină tradiție în lumea academică medicală. Este vorba despre conferința „Continuăm să scriem istoria în patologia infectioasa”, ai cărei organizatorisunt Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Colegiul Medicilor din România, Filiala Iași și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva” Iași, având că partener științific “Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA”. Președintele conferinței este prof.univ.dr. Doina Azoicăi, prorector al UMF Iași, iar președintele de onoare este acad. prof.dr. Adrian Streinu Cercel, manager general al Institutului de boli infecțioase „M. Balș.

 

Tematica științifică aleasă atinge următoarele subiecte: infecții sistemice, hepatite, HIV, emergente/reemergente și varia.  Lucrările conferinței și expoziția medicală au  loc în sălile Chopin și Vivaldi. Cursul pre-conferință se desfășoară în sala de conferinte Mozart din cadrul Centrului de Conferinte Palas Iași. Evenimentul este creditat cu ore de educație medicală continuă de către Colegiul Medicilor din România.

 

„Conferința aceasta, care a fost intitiată în 2014 și a avut de la început un titlul reprezentativ – <Acum scriem istorie>-și iată că, în 2016, continuăm să scriem istorie – marchează faptul că , în patologia infecțioasă, nu este niciun un moment în care să nu ne gândim că în această specialitate sau cei care sunt antrenați în această luptă împotriva bolilor infecțioase nu vor fi pe primul loc în problematica rezolvării cazurilor care, uneori, sunt extrem de grave și duc la o mortalitate semnificativă. Continuăm să scriem istorie pentru că în fiecare moment – n-aș vrea să spun chiar clipă, dar să zicem, la o oră, apare câte o situație specială, câte un eveniment în care specialiștii în epidemie infecțioasă, alături de epidemiologi, de microbiologi, trebuie să rezolve acel moment de criză”, a mărturisit prof.univ.dr. Doina Azoicai, președintele Conferinței.

 

În timpul conferinței au fost semnalate două apariții editoriale importante, semnate de colectivul de cadre didactice de la Spitalul de Boli Infecțioase Iași. Este vorba de un volum în franceză – “Notes de cours-Maladies infectieuses”, apărut la Editura UMF Iași, dedicat seriei studenților de limbă franceză de la UMF Iași.“Volumul cuprinde temele din curricula universitară din patologia infecțioasă. Apreciez că echipa de  cadre didactice de la Spitalul de Boli Infecțioase a reușit să adapteze materialul respectiv la cerințele examenului Ecn, examen care se desfășoară în Franța. A fost o cerință și o rugăminte din partea managementului academic ca studenții de la liniile de predare în limbă franceză și engleză  să beneficieze de o curriculă și de materiale didactice care să le fie utile și după terminarea celor șase ani de facultate”, a explicat prof.univ.dr. Doină Azoicăi, prorector UMF Iași.

 

„Faptul că , odată cu aceasta conferință, a fost lansată o carte scrisă cu dragoste pentru studenții seriei în limbă franceză dovedește interesul și grijă Universității de Medicină și Farmacie <Grigore T. Popa> din Iași  ca toți studenții, indiferent de limba în care se predă, să primească informația la zi”, a completat prof univ. dr. Doina Azoicai.

 

„În anii ‘70, ’80, învățam din cărți franzusesti. În momentul de față, ei învață după cărți scrise în franceză de colegii din România“, a punctat și  acad. prof. dr. Adrian Streinu Cercel, președintele de onoare al Conferinței.

 

A doua carte de specialitate, „Efort și prevenție în infecția cu HIV”, semnată de specialiștii în infecțioase Carmen Mihaela Dorobat, Carmen Doina Manciuc, Cristina Nicolau și Liviu Prisecariu, a fost prezentată de acad. prof. dr. Adrian Streinu Cercel. “Colectivul care a redactat această carte face parte din echipa care din anii ’90 s-au ocupat de infecția HIV în Moldova, alături de nume foarte bine cunoscute la Iași – cum ar fi profesorul Luca sau profesorul Dan Duiuculescu care, din păcate,  nu mai sunt printre noi, dar care au făcut istorie în România din punct de vedere al managementului infecției HIV, în special la copii. Și după cum bine știți, România și-a dat examenul de maturitate în acest domeniu și este în momentul de față pe primul loc în managementul infecției HIV. În momentul de față, HIV-ul nu mai este ceea ce se știa pe vremuri, HIV-ul înseamnă o abordare holistică din foarte multe puncte de vedere pentru că, dacă România s-a confruntat cu o cohortă specială a copiilor infectați la sfârșitul anilor ’80-  inceptul anilor ’90 cu HIV, în momentul de față, peste 60% din acesta cohortă este în viață. Unii dintre ei sunt medici, alții sunt arhitecți, alții sunt profesori sau lucrează în diverse corporații, ceea ce demonstrează că modelul românesc și-a făcut pe deplin efectul. Ce vedeți în aceasta carte este o trecere în revistă a acestor lucruri”, a declarat președintele de onoare al Conferinței.


Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30