Moarte fulgerătoare la Cotnari. O ceartă aprinsă a izbucnit între doi săteni, după ce s-au așezat împreună la masă joi seara și s-au cinstit și cu băutură.

Iașul este un oraș cu o puternică moștenire culturală și o frumusețe specială, care merită cunoscute de cât mai mulți turiști. Palas Iași, unul dintre obiectivele cele mai vizitate din întreaga regiune, susține acțiunile menite să promoveze orașul și să dezvolte turismul local. Astfel, împreună cu Iași City Tour, organizează un program pentru ghizii de turism din România, pentru a facilita accesul acestora la informațiile necesare pentru formarea unei imagini clare cu privire la potențialul pe care îl reprezintă „Capitala Moldovei”.

Polițiștii ieșeni au identificat mați, un tânăr de 29 de ani, din comuna Cotnari, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Vinul românesc de Cotnari a fost inclus pe o listă de 100 de produse europene care vor fi protejate împotriva imitațiilor și a uzurpării, conform unui acord bilateral încheiat de Uniunea Europeană și China.

La patru ani de la producerea unui accident mortal, Felicia Spulber, secretara Consiliului Local Tg. Frumos, a fost trimisă recent în judecată. Acuzația: ucidere din culpă. Concomitent, Spulber se judecă și într-o a doua speță penală: abuz în serviciu pentru că a refuzat să emită referatul de revocare a primarului Ionel Vatamanu, condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese în formă continuată. „Eu sunt la serviciu, domnule. Nu putem vorbi în timpul serviciului. La revedere”, a spus Spulber înainte de a închide telefonul. Ne scuzați că am deranjat funcționarul public cu două dosare penale care îl protejează pe primarul condamnat penal definitiv.

De curând, la Iulius Mall Iași s-a inaugurat o sală de cursuri a „Academiei de Șah Cotnari”, un loc unde cei mici și cei mari sunt inițiați în sportul minții. Noul spațiu își propune să îi încurajeze pe cât mai mulți ieșeni să accepte provocarea mutărilor tactice și să sporească gradul de performanță al jucătorilor locali.

Junioara numărul 1 din România îi face concurenţă lui Bouchard pe Facebook. Ieşeanca Andreea Prisăcariu a fost singura reprezentantă a României la această ediţie a turneului de junioare de la Roland Garros, competiţie câştigată în 2008 de Simona Halep. Cheltuielile exorbitante pe care le presupune tenisul, dar şi talentul fetei, i-au făcut pe părinţi să-şi vândă vila din centrul Iaşului pentru a o putea susţine în carieră. 

La doar 18 ani, ieşeanca Andreea Prisăcariu este cea mai bună tenismenă din România la categoria ei de vârstă.  

Marele jaf Brânză de pe drumurile județene: asfalt ciuruit, plătit după rețeta casei, la preț dublu. Con Ted Company a plombat prin stropiri succesive, doi ani la rând, în 2015 și 2016, pe bani grei, iar drumul este acum groapă lângă groapă. Prin comparație, un alt drum din județ, plombat clasic doi ani la rând, este impecabil. Nicio plombă nu a sărit. Dirigintele de șantier care a semnat, în 2016, foile de lucrări, zilnic, era la un curs de perfecționare la Băile Felix.

Oricâte drumuri ar fi făcut Con Ted Company prin contractul-cadru cu DPADJ, acestea arătau mai rău ca înainte. Cei 25 de km de la Breazu-Gropnița, rezolvați de firma lui Cornel Brânză în doar 8 zile, și plătiți de două ori, reprezentau deja o rețetă verificată, același tratament scump și inutil fiind aplicat pe mai multe drumuri județene.

Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top