fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Primăria va face recurs la decizia instanței de a plăti despăgubiri de 2 milioane de euro pentru închiderea parcării din fața Hotelului Traian. Nici lichidatorul SC Turism Moldova, Corneliu Mititelu, nu a fost uitat: acesta a fost scos de pe lista lichidatorilor de la CET.

Primăria Iaşi, pusă la zid în cazul parcării de la Hotel Traian: conflictul dintre Administrație și un om de afaceri a ajuns să ne coste 9,94 milioane de lei, cea mai mare daună din istoria Iașului. Decizia blocării accesului la parcarea din fața hotelului fusese luată de Comisia de Circulație, fără să treacă prin Consiliul Local. Tribunalul Iași a acordat despăgubiri record, sentința putând fi însă atacată la Curtea de Apel. Conflictul era între Gheorghe Nichita și Dănuț Prisecariu, dar Mihai Chirica s-a aprins și el, în 2013, după ce Tele M îl persiflase că „stă mai mult prin cârciumi”. În fața parcării s-a montat un indicator „Acces interzis” și jardiniere de beton, clienții hotelului traversând strada cu valizele în mâini.

Decizie trăznet căzută pe capul primarului Mihai Chirica: Tribunalul i-a dat, în sfârșit, dreptate lui Dănuț Prisecariu în procesul parcării de la Hotel Traian și obligă Primăria la plata unei despăgubiri record - 9.944.185 lei. Sunt peste 2 milioane de euro. Sentința nu este definitivă, mai existând o cale de atac la Curtea de Apel.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top