fbpx
Portokal
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva" din Iaşi, Florin Roşu, a declarat luni că, începând de miercuri, unitatea medicală va interna doar pacienţi COVID-19, singurele excepţii fiind pacienţii cu HIV/SIDA.

În perioada 24 – 26 iunie 2021, va avea loc în mediul virtual Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă cu tema „Abordarea interdisciplinară a patologiei infecţioase în an pandemic”.

Mai mulţi braşoveni s-au strâns cu flori azi în faţa Spitalului de Boli Infecţioase din oraş în semn de susținere pentru doctorul Andreea Moldovan, demisă ieri de premier din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, scrie Europa FM.

Carmen Dorobăţ  a fost vaccinată împotriva Covid pe 27 decembrie iar înainte de acest moment avea test Covid negativ.

Autorităţile judeţene din Iaşi vor anunţa, în cursul zile de vineri, 4 decembrie, numele noilor manageri de la Spitalul de Boli Infecţioase şi de la Spitalul de Copii din Iaşi. Potrivit „Adevărul” care citează surse medicale, aceştia sunt Florin Roşu, respectiv Alina Belu.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf.Parascheva” din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a fost condamnată, alături de soţul său, la închisoare cu suspendare într-un dosar de luare de mită, transmite Agerpres.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva" din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a anunţat, marţi, că în momentul de faţă la această unitate medicală nu există niciun loc liber în compartimentul de Terapie Intensivă.

Șase pacienți cu Covid-19 au murit la Timișoara de duminică şi până luni pentru că nu au mai avut loc la Terapie Intensivă, unde toate paturile sunt ocupate, potrivit medicului Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vizitat spitalul mobil de la Leţcani care începând de vineri primeşte pacienţi infectaţi cu COVID-19, această unitate sanitară mobilă funcţionând ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi pe toată perioada pandemiei.

Un bebeluş de numai şase săptămâni, din Baia Mare, a fost testat pozitiv cu SARS COV 2.

Pagina 1 din 6

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top