fbpx
 
Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega a fost implicat, joi, într-un eveniment rutier, potrivit unor surse judiciare, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Târgu Jiu, el având permisul retras din motive medicale şi aflându-se sub control judiciar, după ce a fost prins în Capitală la volan fără permis de conducere.

Un tânăr de 22 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce a lovit o femeie cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, incidentul având loc într-o staţie de autobuz din municipiul Târgu Jiu, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu.

Un tânăr de 25 de ani, care nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi nu a oprit la semnalul poliţiştilor, fiind ulterior urmărit în trafic în municipiul Târgu Jiu, a intrat cu autoturismul într-un parapet de ciment, fiind rănit şi transportat la spital, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu.

Doi indivizi din Târgu Jiu, tată și fiu, în vârstă de 53, respectiv 20 de ani, au ajuns în spatele gratiilor după ce le-au adresat cuvinte grele oamenilor legii chiar în sediul Poliției.  

Tânărul de 26 de ani din Târgu Jiu, dat dispărut de familia care nu mai reuşea să îl contacteze, a fost găsit mort, vineri.

O turmă de capre s-a rătăcit și a intrat în seara zilei de duminică, 17 decembrie 2023, în parcarea subterană de la mall-ul din municipiul Târgu Jiu.

Poliţiştii din Târgu Jiu au depistat, vinerea trecută, în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea fenomenelor de absenteism sau abandon şcolar, 23 de elevi care lipseau de la ore, ei fiind găsiţi în unităţi de alimentaţie publică din apropierea şcolilor sau pe stradă.

Un băiat de 13 ani din Târgu Jiu a fost găsit căzut în baie, în stare de inconştienţă, duminică, de către un membru al familiei, care a apelat numărul de urgenţă, însă echipajul de ambulanţă sosit la faţa locului a constatat decesul adolescentului.

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din oraşul Rovinari, a decedat luni dimineaţa în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu, acesta suferind, cel mai probabil, un infarct, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Membrii PNL Târgu Jiu au trecut în bloc la PSD, potrivit unui anunţă făcut joi seară de social-democraţii din Gorj.

Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30