fbpx
 
Afișe pe care scrie "Avem salarii mărite, nu ne trebuie șpagă! Lăsăm coruția să sufere, pe tine te vindecăm!" au fost lipite pe pereții tuturor secțiilor Spitalului Județean de Urgență din Slatina, a declarat, pentru HotNews.ro, managerul spitalului, Cătălin Rotea.

Un nou trailer pentru “Star Wars: The Last Jedi” a fost făcut public luni noapte, la pauza meciului de fotbal american dintre dintre Minnesota Vikings şi Chicago Bears, scrie Reuters.

 


Un grup de ieșeni a lansat o inițiativă civică mai puțin întâlnită în această parte a Uniunii Europene. „Strâng după cățel” este un proiect al Asociației pentru Dezvoltare Urbană.

 


Debutul campaniei electorale a PNL Iași a fost marcat printr-o întâlnire cu alegătorii din cartierul Alexandru cel Bun și postarea primului afiș pe panourile special amenajate. La acțiunea de campanie au participat liderul partidului, dl. Emil Teofil Bălteanu, candidații PNL Iulia Scântei, Marius Bodea, Dumitru Oprea, Mihaela Popa, Costel Alexe, Alexandru Muraru, consilieri locali și județeni ai filialei PNL Iași.

 

După ce a prezentat lista de candidați, președintele partidului a taxat ferm abuzurile de neacceptat ale președintelui Consiliului Județean Iași Maricel Popa, care a încercat să terfelească imaginea Aeroportului Iași, exclusiv din rațiuni politice, managerul acestei instituții fiind astăzi candidatul care deschide lista PNL Iași la Camera Deputaților. „Suntem extrem de surprinși de felul în care domnul președinte a găsit de cuviință acum să împroaște activitatea aeroportului, instituție care funcționează excelent și care aduce beneficii importante județului nostru. Pe principiul <să moară și capra vecinului>, PSD Iași, prin intermediul dlui Popa, atacă perfid conducerea celui mai de succes proiect realizat în ultimii ani la Iași, Aeroportul Internațional, ca să-și ascundă, acum în preajma alegerilor, propria lipsă de viziune și proiecte de care județul are stringentă nevoie.

 

Suntem realmente îngrijorați de faptul că pe aceeași linie a domnului președinte Popa, va fi administrat aeroportul Iași de acum înainte; acest lucru ar însemna cu adevărat dezastru în administrația singurului proiect bun dus la bun sfârșit în ultimii ani. Conducerea Consiliului Județean a blocat numeroase investiții din județul Iași, din care cel mai semnificativ, dar avem și alte exemple, este cel referitor la investiția de 10 mil. euro, a construcției unui hangar de mentenanță la Aeroportul Iași. Acest mod de acționa nu poate conduce decât la izolarea Iașului” – a declarat Președintele PNL Iași, Emil Bălteanu.

 

Prezentă la eveniment, Iulia Scântei, candidat PNL pentru Senat, a pledat pentru ieșirea din izolare a Iașului: „Iașul nu trebuie să rămână izolat și necunoscut. Iașul trebuie să fie cu România înainte, să fie în frunte, și Iașul trebuie să fie un factor determinant pentru România înainte. Asta este ceea ce doresc eu Iașului și asta voi face pentru Iași cu echipa mea!”

 

Tot despre profesionalism în viitorul Parlament a vorbit și dl Marius Bodea, cu referire mai ales la proiectele de infrastructură: „Parlamentul trebuie să fie format din profesioniști care au avut realizări importante până să devină parlamentari și să activeze în domeniul în care se pricep cel mai bine. Eu merg în Parlament să mă ocup, în primul rând, de autostrada Iași – Tg. Mureș. Voi face parte din Comisia de Transport din Camera Deputaților și mandatul pe care îl am de la alegători este ca acest proiect să devină realitate. Așa cum am realizat Aeroportul Internațional, vom realiza și autostrada. ”

 

Președintele PNL Iași a prezentat cu această ocazie și sloganul de campanie al liberalilor, „România ÎNAINTE”, care apare pe primul afiș electoral ce a fost lipit pe panoul de afișaj din Piața Voievozilor.


Mesaj electoral controversat al UDMR. La Cluj-Napoca, pe afişul Uniunii Democratice a Maghiarilor stă scris: „Salvăm Clujul de Bucureşti. Taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala!”.

 

Mai multe panouri pre-electorale cu mesajul: „Salvăm Clujul/Oradea de Bucureşti. Taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, NU Capitala” au apărut în ultimele zile în cele două municipii din Transilvania.

 

Deputatul UDMR Mate Andras Levente spune că afişul nu îndeamnă la extremism, ci promovează descentralizarea în domeniul finanţelor în regiunile istorice ale ţării.

 

„Am formulat provocator în mod intenţionat. Nu negăm acest lucru. Este vorba despre o serie de afişe, cu mai multe mesaje, dar numai acesta a atras atenţia. UDMR, de 26 de ani, promovează pentru descentralizare şi vrem ca deciziile să nu se ia în Bucureşti, ci majoritatea deciziilor să se ia la nivel local, din semn de respect pentru comunităţile locale. Este şi cazul taxelor, pentru că pe panou am spus că taxele locale să îmbogăţească Ardealul, şi nu Bucureştiul, aşa cum este valabil şi pentru Bucovina, pentru Moldova şi pentru alte regiuni istorice”, a explicat Mate Andras, potrivit News.ro.

 

Deputatul a mai spus că în Cluj-Napoca şi Oradea vor mai fi amplasate bannere cu mesaje ca: "Vrem o Transilvanie în care Cluj înseamnă şi Kolozsvár şi Klausenburg", „Vrem o Românie cu autostrăzi din astfalt, nu din hârtie", sau  "Vrem o Transilvanie în care toată lumea vorbeşte limba română şi limba maghiară", explicând că regretă faptul că mesajul a fost prost înţeles şi interpretat greşit.

 

(Sursa: digi24.ro)