China a aprobat un tratament anti-COVID care se inhalează. Sub forma unui spray nazal, tratamentul – produs de CanSino – are ingrediente similare celui care se injectează. Studiile arată că este eficient ca „booster”, adică oferă o protecție suplimentară după primele doze injectabile.
Trei români stabiliţi în Austria s-au prezentat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a recunoaşte că au obţinut certificat digital european COVID din Vama Petea fără a se vaccina, au precizat, joi, pentru Agerpres, surse judiciare.
Parlamentarii canadieni sunt obligaţi să se vaccineze anti-COVID pentru a putea avea acces în Camera Comunelor începând cu sfârşitul lunii noiembrie, relatează Agerpres, citând AFP.
Doi studenţi din Iaşi au protestat pe străzile oraşului îmbrăcaţi în combinezoane şi cu un mesaj pe care scria „Student nevaccinat”, aceştia fiind nemulţumiţi de măsurile restrictive care se referă la nevaccinaţi, scrie „Adevărul”.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că, dacă Agenţia Europeană a Medicamentului va recomanda la începutul lunii septembrie administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID.
Într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății, se spune că, după ce a trecut prin infecția cu SARS-Cov 2, Simona Halep vrea să se vaccineze, acum că știe cum se simte această boală.
Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID a precizat că 1.586 de persoane au fost imunizate împotriva coronavirusului în ultimele 24 de ore, conform datelor puse la dispoziţie de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, informează Agerpres. De la începutul campaniei de vaccinare în România, doar 0,2% dintre cei vaccinaţi au avut „reacţii adverse comune şi minore”.
Mii de pastile contrafăcute, despre care există suspiciunea că urmau să fie folosite în tratamentul anti-COVID-19, au fost descoperite în Vama Giurgiu. Mai exact, poliţiştii de frontieră au găsit peste 3.400 comprimate ce conțineau în prospect specificația Covid-19.