fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Un bărbat cu arsuri pe 75% din suprafața corporală a fost găsit abandonat pe marginea unui drum de la ieșirea din municipiul Bistrița. Un echipaj de ambulanță a transportat victima la spital, iar anchetatorii încearcă să afle ce s-a întâmplat.

Medicii de la Spitalul de Pediatrie Sf. Maria din Iaşi sunt rezervaţi în ceea ce priveşte prognosticul fetei de 15 ani transferată cu elicopterul SMURD de la Spitalul Municipal Roman, care ce a suferit arsuri grave după ce în cursul dimineţii de duminică s-a urcat cu două prietene pe un tren marfar garat în staţia CFR Roman.

Două adolescente în vârstă de 14, respectiv 15 ani, au suferit arsuri după ce duminică s-au urcat pe un tren de marfă, garat în staţia Roman.

Un elicopter SMURD de la Iaşi a intervenit, la solicitarea autorităţilor din Republica Moldova, pentru transportarea de la Ungheni la Chişinău a unui bărbat cu arsuri pe 85% din suprafaţa corpului.

Într-un comunicat de presă, compania KMG International anunţă că unul dintre cei doi răniţi care au fost transportaţi în Germania şi-a pierdut viaţa, în cursul zilei de astăzi.

O femeie din comuna Roşieşti, judeţul Vaslui, care a suferit arsuri pe 70% din corp într-un incendiu, a fost transportată în stare gravă, cu elicopterul SMURD, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, transmite Agerpres.

Explozie la o mănăstire din Constanța. Militarii de la ISU Dobrogea au fost solicitați, joi seară, să intervină la o explozie care s-a produs la mănăstirea Sf. Gheorghe de lângă Tichilești, comuna Horia, județul Constanța.

Un tânăr în vârstă de 27 de ani din oraşul Vişeu de Sus şi-a dat foc după ce a turnat benzină pe el, a informat, în noaptea de duminică spre luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

Un bărbat de 37 ani, din Galaţi, a ajuns, miercuri, la spital cu arsuri de gradele I şi II, în urma unei explozii produse în apartamentul în care locuia, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Doi navigatori români au suferit arsuri pe 40-50% din corp, în urma unui accident ce a avut loc în sala maşini a vaporului pe care se aflau, un vrachier maltez aflat la încărcare într-un port din Malaezia, a informat, joi seara, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu.

Pagina 2 din 7

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac