652.999 de lei! Aceasta este suma pe care am oferit-o până acum, împreună, prin platforma „Donăm azi, zâmbim mâine”, direct spitalelor. Campania s-a extins și pentru unități medicale din Suceava și Timișoara, ajungând la 13 spitale către care oricine poate dona, printr-o simplă plată cu cardul, oricând și de oriunde. La nivel național, donația directă a companiei IULIUS pentru sistemul medical a ajuns la peste 150.000 de euro.

Alături de ieșeni din 1949, Librăriile SEDCOM LIBRIS nu își abandonează nici în această perioadă cititorii. De pe 17 martie până pe 17 aprilie 2020, în cadrul Campaniei „Cărțile ne dau viață”, SEDCOM LIBRIS Iași alege să le aducă ieșenilor cărțile preferate direct acasă.

„Mi-am depus candidatura pentru funcția de Rector al Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iași. Voi face o campanie care va avea în centru comunitatea și proiectele pe care le propun universității noastre. Vă aștept alături de mine pentru a construi împreună viitorul UMF Iași, un viitor în care trebuie să devenim lider la nivel național în privința formării și cercetării medicale și un reper la nivel internațional.


Campania pentru alegerile prezidențiale începe, oficial, astăzi. 14 candidați se luptă pentru fotoliul de la Cotroceni. Alegerile vin cu schimbări majore, mai ales pentru votul din diaspora: acesta se va întinde pe trei zile. În plus, a fost introdus și votul prin corespondență. Primul tur al alegerilor va avea loc duminică, 10 noiembrie, iar cel de-al doilea, pe 24 noiembrie.

Poliţia Română şochează cu un videoclip muzical adresat tinerilor, postat miercuri pe Facebook. Clipul face parte din campania de prevenţie „Alcoolul nu te face mare”, iar melodia este cântată de trupa Şatra B.E.N.Z. 

PNL Iași a organizat astăzi, sâmbătă, 10 august 2019, începerea campaniei de strângere de semnături pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie. Deși legislația în vigoare admite înscrierea unei candidaturi pentru funcția de președinte al României cu 200.000 de alegători, Partidul Național Liberal a decis, în forurile de conducere statutare, să inițieze o campanie națională, publică, prin care să fie strâns un număr record, de peste 2,5 milioane de semnături. Această cifră va arăta forța PNL și a președintelui Iohannis în alegerile pentru funcția de șef al statului din acest an, dar și popularitatea de care se bucură partidul și candidatul său.

„Ai spus ceva despre cineva. Ai apăsat pe buton şi ai distribuit-o [bârfa]. Nu te-ai gândit de două ori: în fond, era ceva primit de la altcineva. Nici măcar nu aveai idee dacă este adevărat sau nu. Dar tu ai bârfit, şi în plus, ai folosit un limbaj răutăcios. Trebuie să te opreşti şi să înţelegeţi că acest mod de a vorbi este toxic".

Campania „Orașul meu văzut de sus”, organizată de ansamblul Palas ca parte a manifestărilor prilejuite de aniversarea celor șapte ani de la inaugurare, a stârnit interesul și aprecierea a numeroși ieșeni. Trei dintre persoanele care s-au bucurat de panorama superbă asupra orașului, de la 73 de metri înălțime, au câștigat excursii în Dubai, New York și Londra, orașe care găzduiesc clădiri simbol.

Brandul NTERSPORT, pe care ieşenii îl găsesc la etajul doi al Iulius Mall, derulează, în perioada 24 iunie – 15 iulie 2019, campania #womanism, dedicată femeilor puternice şi lansează o colecţie specială.

Campania de donare de sânge organizată în clădirile de birouri United Business Center (UBC) din ansamblul Palas Iași a devenit deja o tradiție, bucurându-se de un succes tot mai mare cu fiecare ediție.

Pagina 1 din 7

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top