O femeie a murit într-o hazna, într-o localitate din Ialomița. Femeia în vârstă de 50 de ani a căzut în WC-ul din curte și nu a pututu fi scoasă la timp, așa că s-a înecat.
Poliţiştii prahoveni fac cercetări după ce un şofer suspectat ca a consumat substanţe psihoactive a decedat la spital, unde fusese dus pentru recoltarea de probe biologice.
Circulaţia rutieră este blocată, luni dimineaţă, pe Drumul Naţional 1A Ploieşti – Braşov, în zona de est a oraşului Ploieşti, în urma unui accident produs între un autoturism şi un TIR.
Romancierul britanic Martin Amis a murit vineri, la reşedinţa sa din Florida, la vârsta de 73 de ani, au anunţat sâmbătă premiul literar Booker Prize şi mai multe media, notează AFP.
Medicul Mircea Onofriescu de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă" din Iaşi atrage atenţia asupra pericolului la care se expun femeile care vor să nască acasă cu ajutorul unor moaşe, aşa numitele dule, după ce o femeie de 42 de ani din judeţul Neamţ a murit recurgând la o astfel de metodă.
Un tânăr de 23 de ani a decedat, în noaptea de duminică spre luni, la Năvodari, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea într-un sens giratoriu din oraş.