fbpx
 
Un cetăţean bulgar a fost prins de jandarmii bucureşteni, duminică seara, încercând să intre la concertul trupei Guns N' Roses de pe Arena Naţională cu un dispozitiv în formă de pix, care avea în interior un glonţ de 8 mm, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

O femeie în vârstă de 45 de ani, din Ucraina, a fost adusă la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Spiridon” din Iaşi cu o rană infectată produsă cel mai probabil de o schijă, a declarat dr Diana Cimpoeşu, coordonatorul unităţii.

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Isaccea au depistat, ascunse într-un camion, condus de un cetăţean ucrainean, 2.850 pistoale letale, cu glonț, pentru care şoferul nu deţinea autorizaţiile legale de transport.

Şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a condamnat ameninţările cu moartea adresate ministrului de interne, şefei Gărzii Civile şi liderului partidului de stânga Podemos.

Un lunetist al Special Air Service (SAS) a ucis cinci jihadiști cu un singur glonț, într-o misiune din Siria, folosind una dintre cele mai puternice puști ale armatei britanice.

Împușcături asupra unui tramvai din Capitală.

Bărbatul de 38 de ani folosea conturi false de social media pentru a răspândi zvonuri conform cărora personalul medical şi mass media ar fi în spatele unei „conspiraţii COVID" şi îşi îndemna urmăritorii să atace politicienii şi forţele de ordine, conform poliţiei spaniole.

Un tânăr de 22 de ani a fost dus la spital, luni, pentru îngrijiri medicale de specialitate după ce ar fi fost lovit în cap de un obiect metalic ce pare a fi glonţ, la scurt timp după ce a coborât dintr-o maşină pe drumul comunal Măceşu, la circa 2 kilometri de Poligonul Târgu Cărbuneşti, unde se efectuau trageri cu armamentul din dotare de către angajaţi ai Jandarmeriei Gorj, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj.

Un polițist din Iași a fost înjunghiat de un tânăr care ulterior a fost împușcat în picior și transportat la spital.

 

Incidentul a avut loc în zona Ciric. Un echipaj medical, însoțit de polițiști, a intervenit pentru a consulta tânărul care avea un comportament violent. Bărbatul urma să fie transportat la spital, însă, la un moment dat, fără motiv, acesta a devenit violent și a atacat oamenii legii cu o sabie.