fbpx
 
O acţiune desfăşurată de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare, a condus la descoperirea unei cantităţi de peste un kg de canabis în mansarda unei locuinţe, controlul fiind derulat la solicitarea BCCO Oradea, a transmis Autoritatea Vamală Română.

Primul spectacol-lectură din noua stagiune a Teatrului Național Iași, „Mansarda” , va avea loc pe 20 octombrie, ora 17:00, la Teatru³, în cadrul FILIT. Textul propus spre lectură, desemnat câștigător de juriul Lecturi³ luna aceasta, îi aparține lui Andrei Cotarcea, iar regia este semnată de Tatiana Ionesi. O lectură oferită de actorii: Dumitru Georgescu, Mălina Lazăr, Răzvan Conțu, Brândușa Aciobăniței, Dumitru Năstrușnicu, Daniel Busuioc.

* După ce toată dezbaterea și avizele s-au luat pentru mansardă, proiectul de hotărâre depus la Consiliul Local s-a schimbat peste noapte: a apărut un etaj în plus
* Așa-zisa locuință individuală va avea 4 nivele: demisol, parter și două etaje, la numai 10 m de locatarii un bloc din Tg. Cucu
* Cătălin Drăgan construiește pe doar 330 mp înghesuite între blocuri. Anterior, viceprimarul Harabagiu respinsese un proiect similar pe același teren, pe motiv că nu este loc
* După cele 4 niveluri, va urma și-al cincilea, supraetajare 20%, așa cum le-a dat Mihai Chirica absolut la toți prietenii
* Locuitorii din zonă îngroziți de această construcție: „Planul de însorire e nerealist”
* Cătălin Drăgan a participat activ la construirea vilei lui Chirica de la Frasin, trecută pe numele fratelui

Prietenul la cataramă al primarului Mihai Chirica vrea să trântească un imobil cu patru niveluri în inima cartierului Tg. Cucu.

La sfârșitul lunii iulie, judecătorii ieșeni au dat sentința în cazul unei alte încălcări a legilor urbanistice de către dezvoltatorul imobiliar Daniel Niculiță. Este vorba de un bloc din Oancea (foto sus) în care Niculiță a transformat parcarea în apartamente, fără autorizație. Magistrații au dispus desființarea lucrărilor ilegale. Totuși, sentința nu este definitivă și dezvoltatorul speră la repetiția unui precedent.

Într-un dosar anterior, el a mai fost obligat, în primă instanță, să demoleze o mansardă ridicată ilegal la un bloc din Smârdan, iar în apel a întors situația din cauza non-combatului Poliției Locale care a întocmit greșit actele.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Galați au depistat un bărbat urmărit național și internațional pentru tentativă la omor calificat, uz de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pe A. Șesan, zona Smârdan, 2 minute de Palas, Daniel Niculiță avea autorizație P+2+etaj retras și a construit P+3+mansardă. Sentința Judecătoriei Iași: desființarea lucrărilor ilegale. Expertiza a stabilit că imobiliarul a construit în afara autorizației. Este prima măsură drastică împotriva unuia dintre marii jucători imobiliari ai Iașului, prezent la cumătria primarului Mihai Chirica. Sentința nu este definitivă, urmează recursul. Incredibil: Poliția Locală l-a amendat pe 24 februarie 2016 pentru depășirea autorizației, iar pe 29 februarie îi dădea atestat de edificare, pe baza căruia Niculiță a intabulat blocul și a vândut apartamentele. Dacă sentința rămâne definitivă, cumpărătorii vor vedea cum li se demolează apartamentele. De doi ani există un alt ordin de demolare la un bloc din Moara de Vânt, dar primarul Chirica refuză să-l pună în executare.

Precedent care ar putea schimba regulile jocului. Investitorul în imobiliare Daniel Niculiță a fost obligat de judecători să dărâme o mansardă în care a amenajat apartamente și etajul 3 al unui bloc, lucrări „realizate nelegal”. Decizia nu este definitivă, urmează recursul.

Întrebată cum poate exista, încă din 2016, o construcție terminată fără autorizație, Poliția Locală răspunde ca la Radio Erevan: „S-a eliberat acum autorizație”. Primarul își subjugă instituțiile într-o aventură periculoasă: casa unchiului său este construită ilegal, iar Poliția Locală trebuia să dea o amendă și să trimită dosarul de demolare în instanță. Nu cazul în sine e grav, ci maniera în care Chirica și Zanfirescu acoperă o fraudă, denaturând grav realitatea. Practic, în timp ce mii de ieșeni suportă rigorile legii, în cazul familiei lui Mihai Chirica aceste legi se suspendă. Citiți continuarea unui caz revoltător.

Din două una. Ori șefii Iașului și ai Poliției Locale încearcă să măsluiască dosarul prin care Vasile Chirica, unchiul primarului, a modernizat o magazie mizeră, ori Primăria a vândut pe un preț de nimic, de nici 5.000 de euro, o casă a cărei valoare de piață este de 150.000 de euro. O a treia variantă nu există.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30